Evadare sub semnul credintei

Acum doi ani, într-o zi plăcută de octombrie, am colindat Bucureștiul în speranța de a găsi un refugiu, unde să ne ascundem de vâltoarea groaznică a orașului și unde să petrecem câteva clipe într-o dulce liniște. D-abia spre marginea urbei, după o călătorie fantastică pe aleile unui parc la fel de magic, am dat nas în nas cu un zid străvechi, iar în spatele lui, înapoia unui văl de frunze și ramuri, se profila un turn alb cu o cruce-n creștet...

Nimerisem la Mănăstirea Plumbuita, o adevărată evadare sub semnul credinței. În spatele porții sculptate de la intrare, o curte largă este mărginită de chiliile călugărilor și în centrul acesteia - biserica, o nestemată străjuită de gospodăriile monahale. La intrare, privirea ne-a fost furată de o placă cu un mesaj important pentru istoria Capitalei: "În anul 1573 lua ființă în acest lăcaș cea dintâi tiparniță din București. Prima carte tipărită aici cunoscută astăzi este un tetraevangheliar din anul 1582".

După un răgaz prelungit la umbra credinței, am plecat spre casă purificați...Pe drum, ne-a fermecat, încă o dată, frumusețea parcului Plumbuita, care-și etala, cu măiestrie, bogățiile cufundate în lumina plăpândă a serii...

Ajunși acasă, ne-am aventurat într-o altă lume, cea a realității virtuale. Din atotcunoașterea sa, am descoperit că lăcașul posedă un website (http://www.manastirea-plumbuita.ro) care, pe lângă istoric, programul sfintelor slujbe sau predici, conține o secțiune intitulată "Icoana zilei"! Se pare că personalitățile preoțești nu sunt atât de conservatoare cum și-ar dori să fie... Trecând peste această revelație, ne simțim nevoiți să menționăm faptul că acest nod al ortodoxismului constituie un reper important al istoriei. 

Trandafiri din grădina mănăstirii

Având hramul "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul", mănăstirea este ctitorită, pentru prima dată, în anul 1560, de voievodul Petru cel Tânăr, dar construcția acesteia este terminată de domnitorul Mihnea Turcitul. După grave distrugeri provocate de un incendiu, lăcașul ajunge în forma sa actuală la a doua ctitorie, din anul 1647, sub porunca lui Matei Basarab. De numele său se leagă numeroase povești, reunite în jurul unui ax comun: apelativul de "Plumbuita" i-a fost acordat de localnici, datorită faptului că biserica a fost multă vreme acoperită cu tablă de plumb. De la cea de-a doua ctitorie, aici s-au dus lupte importante împotriva turcilor, care s-au soldat cu victoria armatei noastre. Avansând peste secole, ajungem în anul 1821, când Tudor Vladimirescu  își stabilește tabăra la Plumbuita și pune santinele lângă mănăstire, pentru a opri ieșirea din oraș a celor care încercau să fugă din calea oștilor sale. Avansăm spre anul 1940, aflăm că mareșalul Ion Antonescu  începe o acțiune de restaurare, dorind ca Plumbuita să devină Panteonul Național al eroilor căzuți în războiul pentru reîntregirea neamului, iar locul său de veci să fie în acest lăcaș. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor și rezultatul celui de Al Doilea Război Mondial nu au permis finalizarea acestui proiect.

Blocuri din Colentina, vedere din parcul Plumbuita 

Fântâna de pe lacul Plumbuita 

La mănăstire funcționează un muzeu, unde se pot admira cărți vechi și de 500 de ani. Reamintim că aici au apărut primele cărți tipărite din București, ceea ce reprezintă că leagănul culturii din câmpia Vlăsiei își are originea în actualul cartier Colentina.

Manastirea (vezi punctul rosu) si parcul Plumbuita - vedere din satelit (foto via Google Earth)

Flori si lemn, la manastirea Sinca Veche

Așa cum ți-am promis alaltăieri (vezi AICI), azi îți vom împărtăși experiența trăită la mănăstirea "Șinca Veche", județul Brașov.

De la grota rupestră, aleile din lemn te îndrumă spre mănăstire. În aproximativ cinci minute treci de la milenii îndepărtate și uitate la viața modernă, unde maicile au mașină de teren (se observă în imaginea a treia), vorbesc la telefon mobil, chiar la două (fiindcă primul nu avea semnal, asta în ciuda faptului că pe ușă există un semn cu interzicerea folosirii acestor aparate) și unde nimeni nu te bagă-n seamă, că doar e a treia zi după Paște! Nu ne-a deranjat ultima remarcă, deși ne-ar fi plăcut să se ia cineva de noi că fotografiem sau că nu suntem îmbrăcați corespunzător pentru un astfel de loc, că de! eram obișnuiți de la alte așezăminte monahale.

Alee spre mănăstire

Mănăstirea poartă hramul "Sfântul Nectarie Taumaturgul" (taumaturg = persoană care ar poseda însușirea de a face minuni; făcător de minuni) și a fost înființată cu ajutorul medicului epidemolog Maria Bagiu - Marino care, în 2004, după ce a ieșit la pensie, a descoperit aceste meleaguri și a pus bazele Fundației Ortodox-Culturale "Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată". Această doamnă a convins autoritățile locale că acest mirific loc necesită îngrijire specială și, astfel, Consiliu Județean Brașov s-a apucat de asfaltat drumul din comuna Șinca Veche până la complexul mănăstiresc, impulsionând accesul turiștilor. De atunci, aici, se derulează, fără încetare, proiecte (de exemplu, de restaurare și recondiționare a grotei) și evenimente ce țin de viața religioasă (de exemplu, prăznuirea hramului).

Agheasmatarul 

Camera de penitență 

Indicator spre mănăstire 

Noi am apreciat comuniunea cu natura care se realizează prin toate decorațiunile lemnoase și florile care se întrepătrund cu acestea, aleile care nu "dăunează" peisajului, copacii care încă nu au fost "eutanasiați" și liniștea  profundă, alterată doar de zumzetul aerului. Un plus îl reprezintă și panorama de lângă mănăstire, un tablou în care se-nghesuie case colorate, o biserică albă cu un turn ascuțit, o câmpie verde, crudă, și un munte învăluit în negura depărtărilor. Dacă nu știați unde se află Paradisul, luați în considerare și acest colț de lume...

Badminton si vin, la salina Ocnele Mari (II)

În momentul în care am pășit pe lespedea umedă, un miros înțepător ne-a gâdilat nările. După ce te obișnuiești cu el, nici nu-l mai simți. În spatele ușii din episodul se ieri se află, de fapt, salina. De aici, vizitarea se realizează pe jos, pe cont propriu, fără ghid sau alt ajutor de factură omenească. Dar, pentru a evita confuziile și/sau eventualele rătăciri, putem urmări mini-indicatoare postate la fiecare răspântie. Spațiul amenajat în scop turistic și terapeutic este impresionant (20.000 mp), dar spre deosebire de alte surate "săroase" înălțimea camerelor este de doar 8 m. 

Vagonet de mină

În primii metri de lângă ușa de intrare se găsesc câteva exponate cu produse care s-au fabricat și încă se mai fabrică care au ca materie primă sarea din salinelor României. În apropiere, se află un magazin cu suveniruri. Mergând mai departe, găsești în partea stângă câteva nișe în care s-au amenajat mășuțe și scaune, din bușteni, unde te poți odihni în voie. Lângă fiecare nișă se află panouri care evocă istoria locurilor, iar în celelalte încăperi ale salinei se găsesc panouri cu maxime despre viață, care te îndeamnă la introspecție și meditație, sau cu strofe legate de celebra băutură a lui Bachus. Da, despre vin! Dar ce să caute poezii despre vin într-o salină? Ei bine, la Ocnele Mari funcționează o cramă cochetă, în care sunt expuse o multitudine de sticle de vin, într-un decor rustic în care exponatele pot fi consumate. Aviz amatorilor: în aerul lipsit de alergeni al salinei te poți ameți ușor!:D

 

Ineditul nu se oprește aici. Un cinematograf improvizat este disponibil pentru cinefili, dar la momentul vizitării noastre nimeni nu se "încumetase" să urmărească "Aventurile lui Tom și Jerry", producția care aștepta apăsarea butonului "play" de la DVD-playerul din fața ecranului. 

"Alcoolicii" și "consumatorii de popcorn" vor vizita, cu siguranță, salina. Dar ce se întâmplă cu credincioșii? Administratorii au rezervat și pentru ei un loc special: o capelă spațioasă, cu toate "dotările" necesare (altar, catapeteasmă, icoane). Fie că ești ortodox sau nu, un moment de reculegere în fața locului sfințit este binevenit. Lângă capelă se aude un susur de apă și când te apropii de sursa "zgomotului" lin observi o mică băltoacă, care adăpostește, în centrul ei, o "insulă" de sare. Pe acea insulă se află o moară, iar lângă moară - o babă. Baba nu e vie, e obiect de decor, dar peisajul static este dinamizat de moara care funcționează fără întrerupere.

CONTINUAREA...ÎN EPISODUL DE MÂINE