Flori si lemn, la manastirea Sinca Veche

Așa cum ți-am promis alaltăieri (vezi AICI), azi îți vom împărtăși experiența trăită la mănăstirea "Șinca Veche", județul Brașov.

De la grota rupestră, aleile din lemn te îndrumă spre mănăstire. În aproximativ cinci minute treci de la milenii îndepărtate și uitate la viața modernă, unde maicile au mașină de teren (se observă în imaginea a treia), vorbesc la telefon mobil, chiar la două (fiindcă primul nu avea semnal, asta în ciuda faptului că pe ușă există un semn cu interzicerea folosirii acestor aparate) și unde nimeni nu te bagă-n seamă, că doar e a treia zi după Paște! Nu ne-a deranjat ultima remarcă, deși ne-ar fi plăcut să se ia cineva de noi că fotografiem sau că nu suntem îmbrăcați corespunzător pentru un astfel de loc, că de! eram obișnuiți de la alte așezăminte monahale.

Alee spre mănăstire

Mănăstirea poartă hramul "Sfântul Nectarie Taumaturgul" (taumaturg = persoană care ar poseda însușirea de a face minuni; făcător de minuni) și a fost înființată cu ajutorul medicului epidemolog Maria Bagiu - Marino care, în 2004, după ce a ieșit la pensie, a descoperit aceste meleaguri și a pus bazele Fundației Ortodox-Culturale "Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată". Această doamnă a convins autoritățile locale că acest mirific loc necesită îngrijire specială și, astfel, Consiliu Județean Brașov s-a apucat de asfaltat drumul din comuna Șinca Veche până la complexul mănăstiresc, impulsionând accesul turiștilor. De atunci, aici, se derulează, fără încetare, proiecte (de exemplu, de restaurare și recondiționare a grotei) și evenimente ce țin de viața religioasă (de exemplu, prăznuirea hramului).

Agheasmatarul 

Camera de penitență 

Indicator spre mănăstire 

Noi am apreciat comuniunea cu natura care se realizează prin toate decorațiunile lemnoase și florile care se întrepătrund cu acestea, aleile care nu "dăunează" peisajului, copacii care încă nu au fost "eutanasiați" și liniștea  profundă, alterată doar de zumzetul aerului. Un plus îl reprezintă și panorama de lângă mănăstire, un tablou în care se-nghesuie case colorate, o biserică albă cu un turn ascuțit, o câmpie verde, crudă, și un munte învăluit în negura depărtărilor. Dacă nu știați unde se află Paradisul, luați în considerare și acest colț de lume...

Credinta a poposit la poalele Fagarasului

"Doamne, ce frumoasă e România!", am exclamat imediat după ce am cotit stânga de pe DN 1, la aproximativ 1 km de la ieșirea din Perșani. O priveliște de neimaginat ni se deschisese în fața ochilor: Munții Făgăraș, "îmbrăcați" într-o mantie albă, de zăpadă, străluceau feeric sub razele soarelui unei zile de marți, 26 aprilie. Vreme de 5 km ne-am tot minunat si am surprins cateva fotografii (vezi primele două). Apoi, a trebuit să ne trezim, să parcăm mașina lângă alte cinci, într-o parcare de la poalele unei păduri. Ajunseserăm la destinație: complexul Șinca Veche.

Așezământul de la Șinca Veche este un loc unde controversele, legendele și superstițiile se împletesc armonios  între o grotă săpată-n stâncă și o mănăstire de data relativ recentă. Astăzi, vom vorbi despre grotă.

Vechi de aproximativ 7.000 de ani! sau doar din 1742, "Templul Ursitelor" ridică multe semne de întrebare: De când datează, cu adevărat, grota? De ce există, în interior, două altare? Este un așezământ păgân sau nu? A fost construit de aceeași civilizație ca cea căreia îi este atribuit "Templul Alb", din Insula Șerpilor? Chiar ți se schimbă destinul dacă intri aici? s.a.

Noi aflasem, din întâmplare, prin intermediul unei căutări pe internet, despre acest loc care, după spusele istoricilor, ar fi unic în lume. Pe site-ul sincaveche.ro (vezi imaginea de mai jos) am pătruns, virtual, într-un tur al grotei și imaginile ne-au fascinat imediat. Ne-am jurat s-o vizităm cât mai repede. Și marți, dorința ni s-a îndeplinit. 

De la parcarea de care amintem mai sus, urci un minut-două pe o scară de lemn săpată-n pământ. Ajungi în fața unei prelate imense și gri, hidoase chiar, care la bază are o mică despărțitură. Pe acolo se intră. Cum pășești în semiobscuritatea din interior, un val de răceală și un aer umed te învăluie. În stânga - un altar cu câteva icoane și lumânări. În dreapta, un panou care vorbește despre proiectele din zonă. În față - un fel de hol, unde, deasupra sa, se deschide o gaură. Aceasta și deschizătura de la intrare sunt singurele locuri pe unde pătrunde lumina. În dreapta acelui hol, o ultimă nișă și, în capătul ei, un al doilea altar. Aici se află o singură lumânare. Deci, rămâne să calculăm și să ne întrebăm: 2-3 lumânări la primul altar+1 la cel de-al doilea+lumina din gaura din acoperiș+fâșia de lumină de la intrare. Iluminare imposibilă pentru toată grota. Și totuși, nu orbecăi ca un orb - este lumină suficientă! De unde provine ea, atunci? O nouă întrebare din seria celor fără răspuns.

Intrarea

 Gaura care perforează acoperișul

Ce am mai aflat despre acest loc tainic? Iată: Șinca Veche apare în acte începând cu secolul al XII-lea și este cunoscută, pe lângă numeroasele vestigii arheologice încă nevalorificate, grație istoricului și filologului român Gheorghe Șincai, a cărui famile își are rădăcinile aici (sursa: crestinortodox.ro). 

Acolo, la horn, când intră razele de lună prin el: dacă stai în lumina razelor și te gândești, se împlinesc ursitele. Se mai zice că, uneori, apare înăuntru, în templu, o fată. Ca o umbră, așa, ca o părere. O fată tânără, în alb. Nu zice nimic, stă și tace, se roagă, eu știu? Dacă o vezi pe fata în alb și te rogi ei, poți să schimbi ursita, ce ți-e scris în Cartea din Ceruri. D-aia îi mai zice și Templul Ursitelor. De trei ori pe an poți să-ți schimbi ursita: de Sântgeorgiu, la Lăsata Secului de Paști și de Schimbarea la Față (sursa: Moș Toader, revistafelicia.ro).

Primul altar

Al doilea altar 

Izvorul "Buna Vestire", din fața grotei