Evadare sub semnul credintei

Acum doi ani, într-o zi plăcută de octombrie, am colindat Bucureștiul în speranța de a găsi un refugiu, unde să ne ascundem de vâltoarea groaznică a orașului și unde să petrecem câteva clipe într-o dulce liniște. D-abia spre marginea urbei, după o călătorie fantastică pe aleile unui parc la fel de magic, am dat nas în nas cu un zid străvechi, iar în spatele lui, înapoia unui văl de frunze și ramuri, se profila un turn alb cu o cruce-n creștet...

Nimerisem la Mănăstirea Plumbuita, o adevărată evadare sub semnul credinței. În spatele porții sculptate de la intrare, o curte largă este mărginită de chiliile călugărilor și în centrul acesteia - biserica, o nestemată străjuită de gospodăriile monahale. La intrare, privirea ne-a fost furată de o placă cu un mesaj important pentru istoria Capitalei: "În anul 1573 lua ființă în acest lăcaș cea dintâi tiparniță din București. Prima carte tipărită aici cunoscută astăzi este un tetraevangheliar din anul 1582".

După un răgaz prelungit la umbra credinței, am plecat spre casă purificați...Pe drum, ne-a fermecat, încă o dată, frumusețea parcului Plumbuita, care-și etala, cu măiestrie, bogățiile cufundate în lumina plăpândă a serii...

Ajunși acasă, ne-am aventurat într-o altă lume, cea a realității virtuale. Din atotcunoașterea sa, am descoperit că lăcașul posedă un website (http://www.manastirea-plumbuita.ro) care, pe lângă istoric, programul sfintelor slujbe sau predici, conține o secțiune intitulată "Icoana zilei"! Se pare că personalitățile preoțești nu sunt atât de conservatoare cum și-ar dori să fie... Trecând peste această revelație, ne simțim nevoiți să menționăm faptul că acest nod al ortodoxismului constituie un reper important al istoriei. 

Trandafiri din grădina mănăstirii

Având hramul "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul", mănăstirea este ctitorită, pentru prima dată, în anul 1560, de voievodul Petru cel Tânăr, dar construcția acesteia este terminată de domnitorul Mihnea Turcitul. După grave distrugeri provocate de un incendiu, lăcașul ajunge în forma sa actuală la a doua ctitorie, din anul 1647, sub porunca lui Matei Basarab. De numele său se leagă numeroase povești, reunite în jurul unui ax comun: apelativul de "Plumbuita" i-a fost acordat de localnici, datorită faptului că biserica a fost multă vreme acoperită cu tablă de plumb. De la cea de-a doua ctitorie, aici s-au dus lupte importante împotriva turcilor, care s-au soldat cu victoria armatei noastre. Avansând peste secole, ajungem în anul 1821, când Tudor Vladimirescu  își stabilește tabăra la Plumbuita și pune santinele lângă mănăstire, pentru a opri ieșirea din oraș a celor care încercau să fugă din calea oștilor sale. Avansăm spre anul 1940, aflăm că mareșalul Ion Antonescu  începe o acțiune de restaurare, dorind ca Plumbuita să devină Panteonul Național al eroilor căzuți în războiul pentru reîntregirea neamului, iar locul său de veci să fie în acest lăcaș. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor și rezultatul celui de Al Doilea Război Mondial nu au permis finalizarea acestui proiect.

Blocuri din Colentina, vedere din parcul Plumbuita 

Fântâna de pe lacul Plumbuita 

La mănăstire funcționează un muzeu, unde se pot admira cărți vechi și de 500 de ani. Reamintim că aici au apărut primele cărți tipărite din București, ceea ce reprezintă că leagănul culturii din câmpia Vlăsiei își are originea în actualul cartier Colentina.

Manastirea (vezi punctul rosu) si parcul Plumbuita - vedere din satelit (foto via Google Earth)

Flori si lemn, la manastirea Sinca Veche

Așa cum ți-am promis alaltăieri (vezi AICI), azi îți vom împărtăși experiența trăită la mănăstirea "Șinca Veche", județul Brașov.

De la grota rupestră, aleile din lemn te îndrumă spre mănăstire. În aproximativ cinci minute treci de la milenii îndepărtate și uitate la viața modernă, unde maicile au mașină de teren (se observă în imaginea a treia), vorbesc la telefon mobil, chiar la două (fiindcă primul nu avea semnal, asta în ciuda faptului că pe ușă există un semn cu interzicerea folosirii acestor aparate) și unde nimeni nu te bagă-n seamă, că doar e a treia zi după Paște! Nu ne-a deranjat ultima remarcă, deși ne-ar fi plăcut să se ia cineva de noi că fotografiem sau că nu suntem îmbrăcați corespunzător pentru un astfel de loc, că de! eram obișnuiți de la alte așezăminte monahale.

Alee spre mănăstire

Mănăstirea poartă hramul "Sfântul Nectarie Taumaturgul" (taumaturg = persoană care ar poseda însușirea de a face minuni; făcător de minuni) și a fost înființată cu ajutorul medicului epidemolog Maria Bagiu - Marino care, în 2004, după ce a ieșit la pensie, a descoperit aceste meleaguri și a pus bazele Fundației Ortodox-Culturale "Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată". Această doamnă a convins autoritățile locale că acest mirific loc necesită îngrijire specială și, astfel, Consiliu Județean Brașov s-a apucat de asfaltat drumul din comuna Șinca Veche până la complexul mănăstiresc, impulsionând accesul turiștilor. De atunci, aici, se derulează, fără încetare, proiecte (de exemplu, de restaurare și recondiționare a grotei) și evenimente ce țin de viața religioasă (de exemplu, prăznuirea hramului).

Agheasmatarul 

Camera de penitență 

Indicator spre mănăstire 

Noi am apreciat comuniunea cu natura care se realizează prin toate decorațiunile lemnoase și florile care se întrepătrund cu acestea, aleile care nu "dăunează" peisajului, copacii care încă nu au fost "eutanasiați" și liniștea  profundă, alterată doar de zumzetul aerului. Un plus îl reprezintă și panorama de lângă mănăstire, un tablou în care se-nghesuie case colorate, o biserică albă cu un turn ascuțit, o câmpie verde, crudă, și un munte învăluit în negura depărtărilor. Dacă nu știați unde se află Paradisul, luați în considerare și acest colț de lume...

Momente rurale... (IV)

Între Gura Humorului și Mănăstirea Humorului, drumul străbate o zonă de basm: de-o parte și de alta, două dealuri înconjoară o vale largă, în care gospodăriile localnicilor stau una lângă alta, protejându-se reciproc.

Un podeț cu o stabilitate precară, dar frumos colorat, face legătura între cele două maluri aflate la poalele dealurilor. Un cățeluș jucăuș latră vesel spre tine. Știe că nu ești de-al locului, dar te-a analizat, deja, și te-a catalogat drept un om bun. Te îmbie să-i arunci și lui ceva, un os poate... Dar tu nu ai la tine decât câteva felii de pâine. Cu părere de rău că nu ești mai îmbelșugat, i le arunci. Boticul său începe să adulmece gustarea și, nefăcând mofturi, începe să înfulece, mulțumit, pâinea. Tu pleci mai departe cu gândul că ai făcut o faptă bună, dar și cu o lecție învățată: când primești ceva pe gratis, nu trebuie să te lăcomești, ci să te mulțumești cu ce ai primit. Poate nici de acel ceva n-ai fi putut să te bucuri...

Carta, vechime cu iz medieval

Cea mai veche mănăstire de rit neortodox din țara noastră (datează din 1205) și cea mai vestică din ordinul cistercian își are sălașul în România, în județul Sibiu. Cârța pare o localitate obișnuită, dacă o vezi de pe drumul ce leagă Făgărașul de Sibiu. Doar un indicator înfipt de vreun an pe marginea șoselei îți atrage atenția asupra minunăției ce se "ascunde" printre casele sășești.

După ce traversi un podeț "umil", te afunzi în inima comunei. Pe străduțele înguste se joacă copii, iar înțelepții comunității dezbat subiectele zilei. Aici, totul pare încremenit într-o vreme demult apusă. Dacă urmărești drumul principal, te "trezești" față-n față cu un monument unic în țara noastră. Ceea ce îți atrage, instantaneu, privirile este o gaură, care amintește de vitraliul care înfrumusețea aspectul clădirii. Turnul din stânga ei îți dă fiori, dar nu-ți fie teamă! Aici ești în siguranță: ești pe teritoriul Domnului și toate relele par să nu existe în acest colț de lume. 

Nu pleca fără să dai un ocol mănăstirii, fără să simți "răceala" pietrelor din foștii pereți ai biserici, fără să-ți imaginezi călugării care își fluturau pelerinele în timp ce treceau prin curte, îndreptându-se spre locul de rugăciune...

Mănăstirea Curtea de Argeş

Celebră? DA. Renovată? DA. Importantă pentru patrimoniul ţării noastre? DA. Posibilităţi de cazare în zonă? Destule. Modalitatea de acces? Bună. Mai ai vreun motiv pentru care să nu vii aici?

Comana, pe urmele lui Vlad Tepes

Dupa mine (n.a. Anda), faptul ca locuiesti in Bucuresti iti ofera un singur avantaj: poti evada spre toate punctele cardinale, multe locuri minunate fiind aproape de capitala.
Unul dintre ele este Parcul Natural Comana, rezervatie protejata de lege, situata pe drumul dintre Bucuresti si Giurgiu. Aici se afla o manastire ctitorita de domnitorul Tepes si in parc, acesta si-a dat sfarsitul lumesc. Adica, a fost asasinat. De aici pornesc numeroasele legende pe care le-a starnit moartea acestui mare om.

Cursa cu obstacole prin stuf
Daca vrei sa ai parte de aventura pe gratis, in parc te asteapta un mini-traseu ce are ca punct ultim 3 foisoare de stuf, aflate in prezent intr-o stare deplorabila. Dar, palpitatiile pe care ti le da drumul pana acolo, merita tot efortul. Accesul se realizeaza pe niste scanduri deasupra unei balti, inconjurate, din abundenta, de stuf.