Evadare sub semnul credintei

Acum doi ani, într-o zi plăcută de octombrie, am colindat Bucureștiul în speranța de a găsi un refugiu, unde să ne ascundem de vâltoarea groaznică a orașului și unde să petrecem câteva clipe într-o dulce liniște. D-abia spre marginea urbei, după o călătorie fantastică pe aleile unui parc la fel de magic, am dat nas în nas cu un zid străvechi, iar în spatele lui, înapoia unui văl de frunze și ramuri, se profila un turn alb cu o cruce-n creștet...

Nimerisem la Mănăstirea Plumbuita, o adevărată evadare sub semnul credinței. În spatele porții sculptate de la intrare, o curte largă este mărginită de chiliile călugărilor și în centrul acesteia - biserica, o nestemată străjuită de gospodăriile monahale. La intrare, privirea ne-a fost furată de o placă cu un mesaj important pentru istoria Capitalei: "În anul 1573 lua ființă în acest lăcaș cea dintâi tiparniță din București. Prima carte tipărită aici cunoscută astăzi este un tetraevangheliar din anul 1582".

După un răgaz prelungit la umbra credinței, am plecat spre casă purificați...Pe drum, ne-a fermecat, încă o dată, frumusețea parcului Plumbuita, care-și etala, cu măiestrie, bogățiile cufundate în lumina plăpândă a serii...

Ajunși acasă, ne-am aventurat într-o altă lume, cea a realității virtuale. Din atotcunoașterea sa, am descoperit că lăcașul posedă un website (http://www.manastirea-plumbuita.ro) care, pe lângă istoric, programul sfintelor slujbe sau predici, conține o secțiune intitulată "Icoana zilei"! Se pare că personalitățile preoțești nu sunt atât de conservatoare cum și-ar dori să fie... Trecând peste această revelație, ne simțim nevoiți să menționăm faptul că acest nod al ortodoxismului constituie un reper important al istoriei. 

Trandafiri din grădina mănăstirii

Având hramul "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul", mănăstirea este ctitorită, pentru prima dată, în anul 1560, de voievodul Petru cel Tânăr, dar construcția acesteia este terminată de domnitorul Mihnea Turcitul. După grave distrugeri provocate de un incendiu, lăcașul ajunge în forma sa actuală la a doua ctitorie, din anul 1647, sub porunca lui Matei Basarab. De numele său se leagă numeroase povești, reunite în jurul unui ax comun: apelativul de "Plumbuita" i-a fost acordat de localnici, datorită faptului că biserica a fost multă vreme acoperită cu tablă de plumb. De la cea de-a doua ctitorie, aici s-au dus lupte importante împotriva turcilor, care s-au soldat cu victoria armatei noastre. Avansând peste secole, ajungem în anul 1821, când Tudor Vladimirescu  își stabilește tabăra la Plumbuita și pune santinele lângă mănăstire, pentru a opri ieșirea din oraș a celor care încercau să fugă din calea oștilor sale. Avansăm spre anul 1940, aflăm că mareșalul Ion Antonescu  începe o acțiune de restaurare, dorind ca Plumbuita să devină Panteonul Național al eroilor căzuți în războiul pentru reîntregirea neamului, iar locul său de veci să fie în acest lăcaș. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor și rezultatul celui de Al Doilea Război Mondial nu au permis finalizarea acestui proiect.

Blocuri din Colentina, vedere din parcul Plumbuita 

Fântâna de pe lacul Plumbuita 

La mănăstire funcționează un muzeu, unde se pot admira cărți vechi și de 500 de ani. Reamintim că aici au apărut primele cărți tipărite din București, ceea ce reprezintă că leagănul culturii din câmpia Vlăsiei își are originea în actualul cartier Colentina.

Manastirea (vezi punctul rosu) si parcul Plumbuita - vedere din satelit (foto via Google Earth)

Momente rurale... (V)

Dacă tot ne plimbam prin județul Brașov, de ce să nu surprindem și viața sa? Liniștită, străveche, departe de tumultul existenței orășene...Așa să fie oare? În satul Ohaba, comuna Șinca, o căsuță săsească este cotropită de invective la adresa conducătorilor patriei dar, poate în urma unor remușcări ulterioare, posesorul locuinței a adăugat și câteva "motive" bisericești. În următorul sat, Vad, o scenă clasică pentru România: un meci de fotbal! Jucătorii, zdraveni din toate punctele de vedere, mângâie iarba (pardon! gazonul) cu tenișii care completează un echipament surprinzător de regulamentar. Câțiva kilometri înspre nord, în satul Fântâna, de lângă Hoghiz, un alt frustrat/ă a "plantat" un banner și un panou cu versuri dedicate politicienilor... Hmmm...oare nici în așezările izolate nu scăpăm de "jocurile de culise", fanteziile lui Emil Boc sau uralele huliganilor?

Unicat in Bucuresti: strada pe care nu au circulat niciodata masini!

Strada Xenofon, din sectorul 4 al capitalei, este situată vis-a-vis de intrarea, dinspre Fântâna Zodiac, în Parcul Carol (fostul Libertății). Ea face legătura dintre două artere: strada Constantin Istrati și aleea Suter. Pe ambele drumuri se circulă atâta pietonal, cât și cu automobilele. Pe Xenofon, însă, accesul este, a fost și va fi exclusiv pietonal. Poate părea o predicție prea îndrăzneață să spunem că, pentru totdeauna, doar pietonii vor circula pe aici, dar previziunea este pură realitate. De ce? 

Nu din cauza vreunui decret prin care se interzice accesul cu vehicule pe aleile vechi ale orașului, ci dintr-un motiv mai practic: strada are trepte! O plimbare pe singura stradă de acest gen din București este fascinantă. Cu peste 220 de ani de vechime și fostă promenadă a aristocrației autohtone, drumul este divizat în două secțiuni de trepte, unite de un mic culoar curbat. În dreapta te "lovești" de un zid gri, iar în stânga vezi curtea a doua familii. Rufele întinse la uscat și florile de la pervaz te însoțesc pe tot traseul.