Flori si lemn, la manastirea Sinca Veche

Așa cum ți-am promis alaltăieri (vezi AICI), azi îți vom împărtăși experiența trăită la mănăstirea "Șinca Veche", județul Brașov.

De la grota rupestră, aleile din lemn te îndrumă spre mănăstire. În aproximativ cinci minute treci de la milenii îndepărtate și uitate la viața modernă, unde maicile au mașină de teren (se observă în imaginea a treia), vorbesc la telefon mobil, chiar la două (fiindcă primul nu avea semnal, asta în ciuda faptului că pe ușă există un semn cu interzicerea folosirii acestor aparate) și unde nimeni nu te bagă-n seamă, că doar e a treia zi după Paște! Nu ne-a deranjat ultima remarcă, deși ne-ar fi plăcut să se ia cineva de noi că fotografiem sau că nu suntem îmbrăcați corespunzător pentru un astfel de loc, că de! eram obișnuiți de la alte așezăminte monahale.

Alee spre mănăstire

Mănăstirea poartă hramul "Sfântul Nectarie Taumaturgul" (taumaturg = persoană care ar poseda însușirea de a face minuni; făcător de minuni) și a fost înființată cu ajutorul medicului epidemolog Maria Bagiu - Marino care, în 2004, după ce a ieșit la pensie, a descoperit aceste meleaguri și a pus bazele Fundației Ortodox-Culturale "Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată". Această doamnă a convins autoritățile locale că acest mirific loc necesită îngrijire specială și, astfel, Consiliu Județean Brașov s-a apucat de asfaltat drumul din comuna Șinca Veche până la complexul mănăstiresc, impulsionând accesul turiștilor. De atunci, aici, se derulează, fără încetare, proiecte (de exemplu, de restaurare și recondiționare a grotei) și evenimente ce țin de viața religioasă (de exemplu, prăznuirea hramului).

Agheasmatarul 

Camera de penitență 

Indicator spre mănăstire 

Noi am apreciat comuniunea cu natura care se realizează prin toate decorațiunile lemnoase și florile care se întrepătrund cu acestea, aleile care nu "dăunează" peisajului, copacii care încă nu au fost "eutanasiați" și liniștea  profundă, alterată doar de zumzetul aerului. Un plus îl reprezintă și panorama de lângă mănăstire, un tablou în care se-nghesuie case colorate, o biserică albă cu un turn ascuțit, o câmpie verde, crudă, și un munte învăluit în negura depărtărilor. Dacă nu știați unde se află Paradisul, luați în considerare și acest colț de lume...

Intre doua ziduri, hop! si niste trepte

Acum câtva timp descopeream un unicat în București (vezi AICI). Deși nu sunt singurele trepte pe care poți păși în Capitală, lespezile din postul amintit adineauri rămân unice. Sunt singurele care constituie o stradă, restul fiind alei, ganguri, pasajele sau simple trecători. Ieri, o astfel de surată ne-a determinat să ieșim din casă și să facem cunoștință. Este vorba de treptele care fac legătura între Dealul Mitropoliei (lângă clopotniță) și strada Ienăchiță Văcărescu.

De la Piața Unirii, mergând spre Mitropolie, în stânga se deschide o stradă îngustă: Ienăchiță Văcărescu. Poți merge pe aici sau poți urca dealul. Dacă te nimerești la o oră fixă, dangătele de la clopotnița Patriarhiei îți vor însoți pașii. Dacă alegi cea de-a doua variantă, chiar din dreptul clopotniței, în stânga, apare un mic spațiu între două garduri. Dacă nu ai căuta înadins un pasaj, probabil ai trece pe lângă el fără să-l observi. Dar dacă înaintezi, un pic, în spațiul dintre garduri și privești în fața ta, te va orbi o rază de lumină, care pătrunde printre două ziduri înalte ale unor locuințe vechi. După ce te obișnuiești cu întâmpinarea călduroasă, vei coborî pe lespezile reci și obscure, care nu au beneficiat de același tratament însorit. În timp ce parcurgi scările, zidurile din stânga și din dreapta te apasă, iar când privești deasupra ta, vezi că ești captiv ca într-o menghină. O singură despărțitură între acoperișuri îți dezvăluie cerul. După ce traversezi treptele, evadarea ți se pare posibilă, dar parcă nu are farmec. Deși florile din grădinile caselor de pe I. Văcărescu îți gâdilă simțurile și porțile vechi și ferecate din curțile vecinilor completează un peisaj feeric, ascuns în spatele blocurilor gri, parcă îți vine să te întorci în menghină. Pasajul cu trepte pare un culoar călător în timp, între modernismul invadat de reclamele de la Unirea și liniștea curților cu iz interbelic...

Atentie: Fiare! (I)

Cum va arăta Apocalipsa atunci când se va fi săturat să aștepte după colț și se va năpusti asupra noastră? Controversele în această privință nu s-au încheiat încă... dar, pentru noi, răspunsul la această întrebare este deja cunoscut și este înfățișat în imaginile următoare. Metal incredibil de "violent", sticlă în care numai norii se pot oglindi și modernitate extremă care "mușcă" din tradiționalele clădiri construite din cărămidă. 

Grozăvești, strada Vasile Milea colț cu Economul Cezarescu

Dar să privim și din prisma optimismului: mastodonții prea înalți care au răsărit lângă micuțele căsuțe monumente istorice sunt adevărate opere de arhitectură modernă. Te uimesc sau te îngrozesc, dar nu ești indiferent când treci pe lângă ele. Ce-i drept, nu poți scăpa de ele și, dacă n-ai nicio treabă cu ele, le poți utiliza într-un singur mod: pe post de umbrar, în zilele toride de vară.

Sub pasajul suprateran denivelat Basarab