Barsana - semeata si frumoasa

Unele locuri emană atâta pace, liniște și credință încât inima ți se face cât un purice când te afli în mijlocul lor. Unul dintre aceste locuri este mănăstirea Bârsana, din ținutul Maramureșului. 

Cu hramul "Soborul Sfinților 12 Apostoli" (n.r. sobor=întrunire, întâlnire, sfat), ansamblul mănăstiresc este un "must-have" al turismului maramureșean. Deși clădit recent (lucrările s-au încheiat în 1994), ansamblul este construit pe spațiul unei vetre mai vechi, pe malul râului Iza (vezi podul de peste râu în ultima fotografie). La o depărtare de 20 de km de Sighetu Marmației, pe DJ 186, "trecând pe sub o frumoasă poartă maramureșeană, se răsucește în sus aleea care duce lin spre mănăstire; intrarea în incinta propriu-zisă se face pe sub semețul turn-clopotniță, dincolo de care, pe partea dreaptă, biserica țâșnește mlădioasa spre cer-până nu demult, cea mai înaltă biserică de lemn din lume" (citat preluat de pe manastireabarsana.ro).

În februarie 2010, când am poposit pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, eram singurii turiști care își reîncărcau bateriile, pe lespezile cătrănite de zăpadă ale aleilor din complex. O liniște adâncă, nici țipenie de om sau de slujitor al Bisericii, nici o adiere în aer... Doar liniște și o stare impenetrabilă de pace sufletească. Doar într-un colț, o mică rumoare se năștea din când în când. Agitația se datora micii grădini zoologice a mănăstirii, care găzduiește pui de căprioară (unul dintre ei se numea chiar Ionuț), iepuri și păuni.

Văzut de la depărtare, complexul seamănă cu o reuniune de turnuri care sfidează gravitația, punți peste ochiuri cristaline de ape și căsuțe cochete în stil moldovenesc care-și zâmbesc unele altora. Cu siguranță, Bârsana reprezintă locul ideal pentru sărbătorirea Sfintelor Paști.

Atentie: Fiare! (I)

Cum va arăta Apocalipsa atunci când se va fi săturat să aștepte după colț și se va năpusti asupra noastră? Controversele în această privință nu s-au încheiat încă... dar, pentru noi, răspunsul la această întrebare este deja cunoscut și este înfățișat în imaginile următoare. Metal incredibil de "violent", sticlă în care numai norii se pot oglindi și modernitate extremă care "mușcă" din tradiționalele clădiri construite din cărămidă. 

Grozăvești, strada Vasile Milea colț cu Economul Cezarescu

Dar să privim și din prisma optimismului: mastodonții prea înalți care au răsărit lângă micuțele căsuțe monumente istorice sunt adevărate opere de arhitectură modernă. Te uimesc sau te îngrozesc, dar nu ești indiferent când treci pe lângă ele. Ce-i drept, nu poți scăpa de ele și, dacă n-ai nicio treabă cu ele, le poți utiliza într-un singur mod: pe post de umbrar, în zilele toride de vară.

Sub pasajul suprateran denivelat Basarab

Simfonie de culori si personaje

Parcul din spatele Palatului Copiilor, din sectorul 4 al capitalei, a fost "orchestrat" cu atenție și migală de două personalități ale lumii politice: Cristian Piedone, care a supervizat amplasarea "artefactelor" stradale și buna funcționare a spațiului recreativ, și Dan Voiculescu, care prin calitatea sa de președinte al fundației care îi poartă numele, a adus cultura românească mai aproape de tineri, prin finanțarea unui areal al personalităților, unde busturi impozante străjuiesc o alee a parcului.

La o plimbare pe sub crengile copacilor, descoperi îngeri ascunși prin iarba deasă, personaje care se odihnesc la umbra unui pom, podețe pitorești și foișoare cochete, o locomotivă care își așteaptă călătorii, teștoase împietrite așezate la picioarele tale... Dacă vrei să te odihnești, bănci sub formă de palmă sau banchete parieziene îți oferă posibilitatea să admiri viața din jurul tău: verde, liniștită, colorată.

 "Coca-Cola is everywhere"

Castelul Regal de la Savarsin, vedere de peste gard

Săptămâna trecută am traversat comuna Săvârșin, din județul Arad. Acum trei ani, eu (n.r. Anda) și părinții mei fusesem aici în încercarea de a vizita celebra reședință regală. Din păcate, aceasta era în renovare și accesul ne-a fost permis, după îndelungi tratative, doar în parcul dendrologic care o înconjoară. Un lac "fermecat"... deasupra lui își "arcuia spinarea" un podeț de lemn... Astea sunt amintirile mele de atunci.

În 2009, renovarea continua în aripa stângă. Acum, după o cercetare prealabilă pe internet, am aflat că edificiul nu poate fi încă vizitat. La această informație am adăugat faptul că era o zi de luni (zi în care muzeele au porțile închise), că ora la care am ajuns în localitate era destul de matinală (9 a.m.), că eram în "extra-sezon" (17 ianuarie), că timpul ne presa ca să ajungem până seara în București și că în parc nu era nicio mișcare... Toate acestea adunate au rezultat ca "vizitarea" castelului să se realizeze exclusiv peste gard.

Iată ce a ieșit:

 Drapelul regal era arborat pe acoperișul castelului. Să fi fost semn că regele era acasă?

Pentru ghinioniști ca noi, care nu au putut vizita castelul, dar și pentru cei curioși să afle istoria locurilor, urmăriți reportajul realizat de jurnaliștii de la Realitatea TV, în 2009:

Feerie nocturnă

"Capitala Banatului", cunoscută ca și "Orașul celor 13 poduri", "Orașul Florilor" sau, pe scurt, Timișoara, este una dintre candidatele la titlul de "Cel mai frumos oraș din România". Până acum, voturile voastre o plasează pe locul 2, la distanță foarte mică de contracandidatul Sibiu. Oare imaginile pe care le-am capturat luni seara, pe 17 ianurie 2011, vor răsturna situația clasamentului provizoriu? Rămâne de văzut. 

Până pe 1 martie, la ora 12, cursa e în toi! Tu decizi câștigătorul!

În Piața Traian - stânga: Biserica Sârbească

 Biserica Millenium

Râul Bega, vedere de pe podul "Mitropolit Andrei Șaguna", cunoscut ca și podul "Episcopal" sau "Tinereții" 

 Stânga: Catedrala Mitropolitană, dreapta: podul amintit la imaginea de mai sus

 Canalul Bega și ambarcațiuni, vedere de pe același pod

 Catedrala Mitropolitană

 Opera și Teatrul Național

 Piața Unirii

 Dreapta: Domul baroc

Cheile Turzii (I)

Unul dintre cele mai frumoase lanțuri de chei din România, ni s-a dezvăluit într-o zi de 18 iulie. Nerăbdători să explorăm ținutul stâncos de lângă Turda, am pornit la drum de dimineață. La ora 8 și 15 minute ne-am adâncit în "inima" calcarelor. Deși la intrarea în chei se specifica necesitatea achitării unei taxe de vizitare (o sumă modică), nimeni nu era în jur pentru a achita. Ne-am gândit atunci că poate era prea devreme pentru ca responsabilii să fie la fața locului. Explicația era cu totul alta și ne-a dat fiori pe șira spinării.

În  mod normal, traseul de-a lungul apei se parcurge în maxim 30 de minute. Traseul se constituie din traversarea celor două maluri, prin intermediul unor poduri ce par la prima vedere a fi solide. După 15 minute de admirat frumusețile pe lângă care treceam, calea ne-a fost blocată. Unul dintre poduri fusese doborât și aruncat în apele învolburate. Până acolo, "dovezi" ale unor inundații recente ne-au intrigat, dar nu le dădusem importanță. Ce era să facem acum? Venisem de atât de departe, ne doream atât de mult să terminăm traseul și acum... nu mai avem această șansă? Temerarului Ionuț i-a venit o idee briliantă! Ce-ar fi să traversăm apa, cu propriile picioare? Sceptică la început, l-am urmărit cum se "echipează" cu un băț și îl introduce în apă, pentru a vedea cât de adâncă e. Hm... ajungea până la genunchi. Dar forța sa nu era de neglijat. Înaintând precaut, cu bățul înainte, Ionuț a traversat viu și nevătămat. Venise rândul meu! Cum apa era foarte învolburată, nu vedeai nimic prin ea. Oare ce pericole se pot ascunde în adâncurile sale? După câteva momente de ezitare, spiritul de aventură s-a trezit în mine și... am reușit și eu să îmi închei cu bine traversarea. Iată de ce nu mai plăteai taxa la intrare!

Când am ajuns la final, o priveliște incredibilă ni s-a deschis în fața ochilor. Acum rămânea întrebarea: cum să ne întoarcem? Pe același traseu? Prea plictisitor. Hai s-o luăm pe sus, pe deasupra cheilor, pe traseul "fără apă". Ce am "pătimit" la înălțime, vedeți în episodul următor.

Vedere de la fereastra pensiunii, unde ne-am cazat cu o zi înainte