Barsana - semeata si frumoasa

Unele locuri emană atâta pace, liniște și credință încât inima ți se face cât un purice când te afli în mijlocul lor. Unul dintre aceste locuri este mănăstirea Bârsana, din ținutul Maramureșului. 

Cu hramul "Soborul Sfinților 12 Apostoli" (n.r. sobor=întrunire, întâlnire, sfat), ansamblul mănăstiresc este un "must-have" al turismului maramureșean. Deși clădit recent (lucrările s-au încheiat în 1994), ansamblul este construit pe spațiul unei vetre mai vechi, pe malul râului Iza (vezi podul de peste râu în ultima fotografie). La o depărtare de 20 de km de Sighetu Marmației, pe DJ 186, "trecând pe sub o frumoasă poartă maramureșeană, se răsucește în sus aleea care duce lin spre mănăstire; intrarea în incinta propriu-zisă se face pe sub semețul turn-clopotniță, dincolo de care, pe partea dreaptă, biserica țâșnește mlădioasa spre cer-până nu demult, cea mai înaltă biserică de lemn din lume" (citat preluat de pe manastireabarsana.ro).

În februarie 2010, când am poposit pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, eram singurii turiști care își reîncărcau bateriile, pe lespezile cătrănite de zăpadă ale aleilor din complex. O liniște adâncă, nici țipenie de om sau de slujitor al Bisericii, nici o adiere în aer... Doar liniște și o stare impenetrabilă de pace sufletească. Doar într-un colț, o mică rumoare se năștea din când în când. Agitația se datora micii grădini zoologice a mănăstirii, care găzduiește pui de căprioară (unul dintre ei se numea chiar Ionuț), iepuri și păuni.

Văzut de la depărtare, complexul seamănă cu o reuniune de turnuri care sfidează gravitația, punți peste ochiuri cristaline de ape și căsuțe cochete în stil moldovenesc care-și zâmbesc unele altora. Cu siguranță, Bârsana reprezintă locul ideal pentru sărbătorirea Sfintelor Paști.

Unicat in lume: CIMITIRUL VESEL

Există un singur loc pe Terra unde râsul este stârnit de ceva macabru. Acesta este un sat "aruncat" în cel mai îndepărtat colț al oricărei hărți a României, într-o țară de care mulți străini nu vor auzi, poate, niciodată. În inima acestei așezări omenești, locuită de, poate, cei mai gospodari români, există un cimitir. 

Toată existența comunității se învârte în jurul unor cruci îngrămădite pe un petic de pământ mult prea mic în comparație cu sufletele atât de mari îngropate sub ele. Aici, viața este prea frumoasă pentru a-i spune "la revedere" când închizi, pentru ultima oară, ochii. Aici, eroi nu sunt Monica Columbeanu, Traian Băsescu sau Inna. Aici, fiecare locuitor își are locul lui pe podium, fiecare cetățean este vedetă și fiecare om are fanii săi, printre vizitatorii care vor zâmbi la citirea poveștii sale de viață. Dacă în alte colțuri de lume, biografiile celebrităților se vând pe bani grei și întreg mapamondul bârfește despre ele, aici fiecare biografie nu are valoare materială, ci una cu adevărat prețioasă: moștenirea unor OAMENI care au iubit viața și care nu au dorit s-o părăsească prea repede. Acești OAMENI au părăsit această lume batjocorită de războaie, ură și "foame de bani" și s-au ascuns în culorile crucilor care le sunt închinate. Din pigmentul viu colorat, ei vor vorbi neîncetat despre ce înseamnă să trăiești: indiferent dacă stai doar două minute pe acest Pământ sau ai împlinit suta de ani, dacă ai râs cel puțin o dată în viață, nu ai trăit degeaba!

Suveniruri 

________________________________________

La intrarea în cimitir există un panou explicativ pe care sunt scrise următoarele:

Așezare: Sat Săpânța, comunca Săpânța, județul Maramureș

Denumire: Cimitirul Vesel

Protecție: Lista Monumentelor Istorice 2004, cod MM-IV-s-A-04832

Datare: 1935

Descriere monument: 

Adevărat muzeu în aer liber, Cimitirul Vesel din Săpânța se află în centrul comunei, la biserica parohială și cuprinde peste 800 de monumente de artă populară, cu o înfățișare și semnificații cu totul aparte. Prin specificul său, acest cimitir, datând din anul 1935, constituie un unicat de mare valoare. Este opera de-o viață a renumitului sculptor, pictor și poet Ioan Stan Pătraș, continuată de Dumitru Pop, zis Tincu, unul dintre ucenicii săi. Meșterul Pătraș a făurit din lemn cruci funerare, într-o manieră cât se poate de originală, reușind, prin lucrările sale, să alunge tristețea și întunericul pe care le aduce moartea. El a înlăturat dramatismul, a ironizat moartea cu luciditate și umor, punând accent pe triumful vieții.

Ineditele monumente din acest cimitir sunt crucile sculptate în lemn de stejar, pictate și cu epitafuri în versuri populare. Ele constituie adevărate cronici vii ale unei comunități văzute prin prisma succesiunii generațiilor. Toate crucile sunt vopsite în nuanțe de albastru, așa numitul "albastru de Săpânța", cu ornamentații realizate într-o paletă cromatică de culori aprinse: roșu, negru, verde, galben. Deasupra fiecărui epitaf, care surprinde în modul cel mai sugestiv, în câteva scurte versuri, momente din viața celui răposat, se află chipul acestuia, pictat în culori vii, surprins într-un moment esențial al vieții sale. Personajele sunt în mișcare, active, adesea zâmbitoare. Majoritatea epitafurilor au o notă de umor, fapt ce a atras și denumirea de "Cimitirul Vesel".

Cimitirul bisericii din Săpânța rămâne un loc de pelerinaj unic în lume. Este un loc în care oamenii vin să se reculeagă și să-și plângă morții, însă, mai presus de toate, este locul în care găsim exprimate, pe cât de simplu pe atât de profund, sensurile și frumusețea vieții.

La intrarea/ieșirea din sat 

Biserica lui Horea

În urmă cu două săptămâni, week-end-ul ne-a prins în Băile Olănești. Cu câteva zile înainte de debutul "oficial" al primăverii, stațiunea era pustie și înghețată, la propriu. Pe străzi, viața părea un cuvânt necunoscut. Rar, vedeai vreo mașină scrâșnindu-și roțile pe ghețușul șoselei și, mai rar, vedeai vreo ființă omenească făcându-și de lucru prin urbe. O stare de amorțeală acută se simțea în aer, dar noi aveam poftă de "acțiune". 

Privind împrejurimile, de la balconul camerei unde ne-am cazat, am zărit o turlă cu o cruce-n vârf (vezi imaginea de sus). O biserică din lemn, în Vâlcea? Inedit! Construcțiile religioase din lemn sunt apanajul Maramureșului. Curioși, întreprindem o "mini-cercetare" pe atotștiutorul Google și misterul se dezvăluie după câteva click-uri: "țantoșă", deasupra caselor, ne privea Biserica lui Horea...

Am pornit spre ea. Era la câteva sute de metri depărtare și la aproximativ 50m de centrul stațiunii. Spre ea, un indicator indica sec: "Biserica Sf. Pantelimon". Am urcat pe o uliță îngustă, trecând pe lângă case frumos îngrijite și, pe stânga, după o gospodărie cu etaj și cu scară în spirală, a apărut biserica.a O scară cu multe trepte urca spre ea, o troiță era postată la poalele scării și o altă scară, cu prima treaptă ascunsă sub doi brazi falnici, a constituit calea noastră de acces. 

Sus, am observat geamurile minuscule ale bisericii, picturile vibrant de colorate din interior, un scurt istoric al locului (pe care vă invităm să-l citiți, mai jos, - este interesant -) și niște notații pe care nu le-am văzut în altă parte (în stânga ușii de intrare, din două-n două bârne de lemn, erau scrise cu un fel de cretă albă, cifre romane - I, II, ..., VIII;  mai mult ca sigur indicau stadiul de ridicare al edificiului).

Sentimentul de liniște, chiar apăsătoare, care te cuprindea stând în locul acela care a "trăit" numeroase evenimente, de-a lungul anilor, te determina să fii recunoscător că te poți simți protejat sub "aripa" divinității. 

În urmă cu 265 de ani, venea aici Vasile Nicula Ursu, cunoscut sub pseudonimul de Horea, pentru a se ruga pentru liniște și pace, care atunci erau deziderate greu de atins. Pentru noi, la atâția ani distanță, sunt bagatele, dar pentru care niște români curajoși, majoritatea rămași anonimi, au luptat ca generațiile viitoare să se bucure de ele.

SCURT ISTORIC (preluat de pe afișul de lângă intrare)

PAROHIA BĂILE OLĂNEȘTI

ORAȘ BĂILE OLĂNEȘTI

JUD. VÂLCEA

Această sfântă biserică, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" și "Sf. Mare Mucenic Pantelimon", a fost clădită din evlavia și cu obolul (n.r. conform DEX: sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune) credincioșilor țărani români, din satul Albac, din munții Apuseni, în anul de la Cristos 1746.

În această biserică a ascultat Horea cuvântările călugărului revoluționar Sofronie de la Cioara și a luat parte cu toți cei din Albac, Abrud, Zarand, Câmpeni, Bobâlna, Zlatna, Roșia etc., în revoluția condusă de Sofronie în anii 1744-1761 pentru libertatea religioasă a Românilor Ortodocși din Transilvania. Lupta a continuat-o Horea, conducătorul revoluției din octombrie 1784.

În curgerea anilor, înmulțindu-se norodul, s-a zidit din piatră o altă biserică din Albac, iar aceasta a fost mutată în satul Florica de lângă orașul Pitești, în anul 1907.

Dreptcredincioșii din împrejurimi au denumit-o Biserica lui Horea, pentru că în ea s-a rugat Horea pentru  libertatea norodului ardelean.

În anul 1954, a fost cercetată de Patriarhul Justinian și Episcopul Iosif al Râmnicului și Argeșului și găsind-o fără întrebuințare și spre ruinare, au hotărât mutarea ei aici, în Băile Olănești, unde a fost reclădită din temelie, împodobită cu pictură nouă și înzestrată cu sfinte odoare (n.r. obiecte lucrate dintr-un metal prețios), cu cheltuiala Sfintei Patriarhii, sfințindu-se în anul 1958, luna octombrie, ziua 6.

În anul 1996, cu prilejul aniversării a 250 de ani de atestare documentară a "Bisericuței din Albac" s-a resfințit de către Prea Sfințitul  Episcop Gherasim al Râmnicului, în urma lucrărilor de consolidare, conservare și restaurare generală a monumentului, lucrări înfăptuite prin strădania preotului paroh și a Consiliului și Comitetului parohial, și prin bunăvoința Ministerului Cultelor, a enoriașilor și credincioșilor veniți la odihnă și tratament pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și oblăduite de Maica Domnului.

Paroh, 

Pr. Emilian GROȘENOIU