Aleea Izvoarelor sau Aleea Sanatatii de basm

În Băile Olănești și-a pus amprenta Uniunea Europeană și bine a făcut! Din obiective măcinate de trecerea timpului, acum putem admira nestemate neprețuite. Parcul Central din localitate, de care am vorbit AICI, alături de Aleea Izvoarelor, de care vom povesti acum, au fost recondiționate, în 2010, cu ajutorul programului PHARE. Astfel, stațiunea cu cele mai multe izvoare din România (30 în total) a renăscut și, poate cu "frunza" Elenei Udrea, va recâștiga turiștii autohtoni.

În week-end-ul în care am colindat aleea unde la fiecare pas dai de izvoare care-ți promit sănătatea și care era "îmbrăcată" într-o mantie de basm, turiștii se numărau pe degete. Cu cine te întâlneai, totuși, pe aleile înzăpezite? Cu bătrâni gârboviți, care deși sufereau de bolile vârstei înțelepciuni, purtau pe umeri, pe spate, în mâini sau în cărucioare proviziile pentru zilele următoare. Bătrânii nu sunt locuitorii orașului Băile Olănești. Sunt sătenii din Comanca și Tisa, două sate învecinate, aflate la aproximativ 7 km distanță de stațiune. Pe timp de iarnă, singurul mod în care poți ajunge în aceste localități este pe jos, pe cărări asemănătoare cu traseele montane, unde combinația de gheață și zăpadă te provoacă la fiecare pas! Bătrânele pe care le-am întâlnit pe drum nu se plângeau, nu cereau ajutor... își cărau bagajele pline și înaintau încet și precaut pe drumul periculos. Altă modalitate nu aveau pentru a-și hrăni familia. O dată la 3-4 zile, sunt nevoite să parcurgă 14 km pentru a-și procura alimentele necesare subzistenței sau medicamentele, pentru a plăti datoriile la stat sau chiar pentru a citi un banal ziar. RESPECTUL NOSTRU SINCER PENTRU ASEMENEA OAMENI!

Revenind la aleea care face subiectul acestei postări, trebuie să vă spunem că ea pornește din centrul orașului, urmând drumul de pe partea stângă a Parcului Central. Drumul se aseamănă cu o plimbare prin parc, diferența constând, poate, în spectaculozitatea de care ai parte aici. În primii metri ai aleei vezi pe partea stângă câteva hoteluri, pensiuni și restaurante, care te îmbie să le treci pragul, cu oferte care mai de care mai atractive. Un panou anunța că asigură petreceri de neuitat și, "la cerere" oferă surprize. Hmmm... nota de plată să fie una dintre ele? Vis-a-vis de hoteluri, se găsesc tarabe de bazar cu produse de artizanat, articole de îmbrăcăminte, gemuri și dulcețuri și câte și mai câte! După ce treci de această zonă, în stânga, ți se deschide un drum adiacent aleei (primele 3 imagini din acest articol sunt de aici), care duce spre câteva izvoare, un schit și spre satul Tisa.

Accesul la toate izvoarele amenajate este permis doar cu trimitere de la medic și o cartelă specială. Doar la izvorul 24 (vezi următoarea fotografie), ultimul de pe alee, am putut pătrunde în interior, până la sistemul pe  bază de cartelă. Am putut intra, pentru că responsabilul nu era în preajmă. Acolo am aflat că spălarea în zona izvorului este interzisă, temperatura apei este de 10,5 grade Celsius, ph-ul ei este de 7,6 și că este o apă sulfuroasă oligominerală. De asemenea, era listată pe un panou toată compoziția chimică a ei, pe care putem să ți-o prezentăm, la cerere.

După ce treci de aleea adiacentă, vezi sus, printre copaci, un fel de donjon. De fapt, este "Barul Turn" (vezi următoarea fotografie) care, din păcate, era închis și nu am putut să-l admirăm decât printre crengile golașe ale arborilor.

Toată plimbarea pe alee ți se pare o călătorie într-o lume de basm, magică, felinarele călăuzindu-ți pașii, balustradele încărcate de zăpadă îți mărginesc orizontul și podețele împreună cu micile cascade semi-înghețate întregesc peisajul. Recomandarea noastră: pe timp de iarnă, NU EZITA SĂ FACI O VIZITĂ PE ALEEA SĂNĂTĂȚII DE BASM!

Așa arăta un izvor "neamenajat"

În plan îndepărtat, izvorul 24 

Alee spre un izvor amenajat 

Parcul central din Baile Olanesti, inundat de zapada

În week-end-ul pe care l-am petrecut în stațiunea vâlceană am avut parte de liniștea și recreerea la care visam de  multă vreme. Pustietatea locului, completată de mantia protectoare a zăpezii, ne-au asigurat două zile de vis, departe de agitația orașului. 

Vis-a-vis de hotelul "Tisa", unde am fost cazați, se află Parcul Central. Afundat în tăcere, zi și noapte, colțul de natură pe care-l vedeam de la balconul camerei noastre părea desprins dintr-o altă lume. Ziua, doar câțiva trecători rătăcind fără vreun motiv anume se plimbau pe aleile acoperite de un strat generos de omăt. Băncile și foișoarele păreau cătrănite din cauza zăpezii care apăsa, încontinuu, pe ele. Noaptea, parcul se cufunda în lumina felinarelor care îi conferea o aură magică. Nicio ființă omenească nu mai îndrăznea să se aventureze pe aleile sale, deși frumusețea sa l-ar fi îmbiat la o scurtă plimbare, înainte de culcare. 

Noi l-am vizitat ziua, în drumul nostru spre Aleea Izvoarelor, de care vom vorbi într-o poveste viitoare. Ce ne-a surprins, cu adevărat, a fost parcarea cu un etaj, situată lângă parc. Deși în februarie nu se odihneau, în ea, decât două mașini, vara suntem siguri că e plină. Ne-a bucurat să vedem că există o asemenea parcare, într-un loc care pare uitat de tehnologia modernă, fiindcă denotă spiritul de inițiativă a administratorilor locali, care sunt interesați de sporirea turismului local. Pentru niște bucureșteni, care au coșmarul lipsei unui loc de parcare, existența unei asemenea facilități "îi dă aripi".Și, evident, îi impulsionează și pe alții să opteze pentru Băile Olănești, într-un viitor concediu. Cel puțin, au un loc de parcare asigurat și sigur (parcarea e păzită și luminată). 

Lângă parc există două punți, unde vara ființează restaurante. Iarna, priveliștea ne oferă o cascadă înghețată

Biserica lui Horea

În urmă cu două săptămâni, week-end-ul ne-a prins în Băile Olănești. Cu câteva zile înainte de debutul "oficial" al primăverii, stațiunea era pustie și înghețată, la propriu. Pe străzi, viața părea un cuvânt necunoscut. Rar, vedeai vreo mașină scrâșnindu-și roțile pe ghețușul șoselei și, mai rar, vedeai vreo ființă omenească făcându-și de lucru prin urbe. O stare de amorțeală acută se simțea în aer, dar noi aveam poftă de "acțiune". 

Privind împrejurimile, de la balconul camerei unde ne-am cazat, am zărit o turlă cu o cruce-n vârf (vezi imaginea de sus). O biserică din lemn, în Vâlcea? Inedit! Construcțiile religioase din lemn sunt apanajul Maramureșului. Curioși, întreprindem o "mini-cercetare" pe atotștiutorul Google și misterul se dezvăluie după câteva click-uri: "țantoșă", deasupra caselor, ne privea Biserica lui Horea...

Am pornit spre ea. Era la câteva sute de metri depărtare și la aproximativ 50m de centrul stațiunii. Spre ea, un indicator indica sec: "Biserica Sf. Pantelimon". Am urcat pe o uliță îngustă, trecând pe lângă case frumos îngrijite și, pe stânga, după o gospodărie cu etaj și cu scară în spirală, a apărut biserica.a O scară cu multe trepte urca spre ea, o troiță era postată la poalele scării și o altă scară, cu prima treaptă ascunsă sub doi brazi falnici, a constituit calea noastră de acces. 

Sus, am observat geamurile minuscule ale bisericii, picturile vibrant de colorate din interior, un scurt istoric al locului (pe care vă invităm să-l citiți, mai jos, - este interesant -) și niște notații pe care nu le-am văzut în altă parte (în stânga ușii de intrare, din două-n două bârne de lemn, erau scrise cu un fel de cretă albă, cifre romane - I, II, ..., VIII;  mai mult ca sigur indicau stadiul de ridicare al edificiului).

Sentimentul de liniște, chiar apăsătoare, care te cuprindea stând în locul acela care a "trăit" numeroase evenimente, de-a lungul anilor, te determina să fii recunoscător că te poți simți protejat sub "aripa" divinității. 

În urmă cu 265 de ani, venea aici Vasile Nicula Ursu, cunoscut sub pseudonimul de Horea, pentru a se ruga pentru liniște și pace, care atunci erau deziderate greu de atins. Pentru noi, la atâția ani distanță, sunt bagatele, dar pentru care niște români curajoși, majoritatea rămași anonimi, au luptat ca generațiile viitoare să se bucure de ele.

SCURT ISTORIC (preluat de pe afișul de lângă intrare)

PAROHIA BĂILE OLĂNEȘTI

ORAȘ BĂILE OLĂNEȘTI

JUD. VÂLCEA

Această sfântă biserică, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" și "Sf. Mare Mucenic Pantelimon", a fost clădită din evlavia și cu obolul (n.r. conform DEX: sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune) credincioșilor țărani români, din satul Albac, din munții Apuseni, în anul de la Cristos 1746.

În această biserică a ascultat Horea cuvântările călugărului revoluționar Sofronie de la Cioara și a luat parte cu toți cei din Albac, Abrud, Zarand, Câmpeni, Bobâlna, Zlatna, Roșia etc., în revoluția condusă de Sofronie în anii 1744-1761 pentru libertatea religioasă a Românilor Ortodocși din Transilvania. Lupta a continuat-o Horea, conducătorul revoluției din octombrie 1784.

În curgerea anilor, înmulțindu-se norodul, s-a zidit din piatră o altă biserică din Albac, iar aceasta a fost mutată în satul Florica de lângă orașul Pitești, în anul 1907.

Dreptcredincioșii din împrejurimi au denumit-o Biserica lui Horea, pentru că în ea s-a rugat Horea pentru  libertatea norodului ardelean.

În anul 1954, a fost cercetată de Patriarhul Justinian și Episcopul Iosif al Râmnicului și Argeșului și găsind-o fără întrebuințare și spre ruinare, au hotărât mutarea ei aici, în Băile Olănești, unde a fost reclădită din temelie, împodobită cu pictură nouă și înzestrată cu sfinte odoare (n.r. obiecte lucrate dintr-un metal prețios), cu cheltuiala Sfintei Patriarhii, sfințindu-se în anul 1958, luna octombrie, ziua 6.

În anul 1996, cu prilejul aniversării a 250 de ani de atestare documentară a "Bisericuței din Albac" s-a resfințit de către Prea Sfințitul  Episcop Gherasim al Râmnicului, în urma lucrărilor de consolidare, conservare și restaurare generală a monumentului, lucrări înfăptuite prin strădania preotului paroh și a Consiliului și Comitetului parohial, și prin bunăvoința Ministerului Cultelor, a enoriașilor și credincioșilor veniți la odihnă și tratament pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și oblăduite de Maica Domnului.

Paroh, 

Pr. Emilian GROȘENOIU

Imnul a debutat la Zavoi

Râmnicu Vâlcea este încununarea vibrantă a trei șosele importante ale României: E 81, care-o leagă cu Sibiul, DN 7, liantul cu Târgu-Jiu și DN 64, "puntea" spre Drăgășani-Caracal.

Pe drumul ce duce spre Băile Olănești, trecând pe lângă casa memorială "Anton Pann", blocurile se "opresc" brusc, iar casele se "îndepărtează" umil, lăsând locul unui parc care și-a adjudecat numele în istorie.

Parcul Zăvoi, căci despre el este vorba în povestea de față, a fost inaugurat la 9 august 1850, sub oblăduirea domnitorului Barbu Știrbei, al cărui amintire este comemorată printr-o statuie impozantă amplasată în parc.

Se pare că destinul îi surâdea acestui loc, chiar din primele momente ale "vieții". 

"Anul revoluțiilor" a fost marcant pentru istoria țării noastre și, implicit, a marcat și acest petic de pământ. Ziua de 29 iulie 1848 constituie, pentru parcul vâlcean, "pașaportul" către renumele etern. În acea zi de vară, "locuitorii necuvântori" (arborii și animalele) au fost martorii unui eveniment de excepție: aici, se intonează, în premieră, imnul național al României, "Deșteaptă-te române!". Compus de Anton Pann, pe versurile poeziei "Un răsunet", de Andrei Mureșanu, cântecul patriotic a inspirat batalioane întregi în drumul lor spre izbândă. Și azi, el este la fel de celebru și la fel de încurajator ca în urmă cu 163 de ani.

Punte spre restaurantul din parc

 Foișorul...de lemn

 Bustul lui Nicolae Bălcescu