Biserica lui Horea

În urmă cu două săptămâni, week-end-ul ne-a prins în Băile Olănești. Cu câteva zile înainte de debutul "oficial" al primăverii, stațiunea era pustie și înghețată, la propriu. Pe străzi, viața părea un cuvânt necunoscut. Rar, vedeai vreo mașină scrâșnindu-și roțile pe ghețușul șoselei și, mai rar, vedeai vreo ființă omenească făcându-și de lucru prin urbe. O stare de amorțeală acută se simțea în aer, dar noi aveam poftă de "acțiune". 

Privind împrejurimile, de la balconul camerei unde ne-am cazat, am zărit o turlă cu o cruce-n vârf (vezi imaginea de sus). O biserică din lemn, în Vâlcea? Inedit! Construcțiile religioase din lemn sunt apanajul Maramureșului. Curioși, întreprindem o "mini-cercetare" pe atotștiutorul Google și misterul se dezvăluie după câteva click-uri: "țantoșă", deasupra caselor, ne privea Biserica lui Horea...

Am pornit spre ea. Era la câteva sute de metri depărtare și la aproximativ 50m de centrul stațiunii. Spre ea, un indicator indica sec: "Biserica Sf. Pantelimon". Am urcat pe o uliță îngustă, trecând pe lângă case frumos îngrijite și, pe stânga, după o gospodărie cu etaj și cu scară în spirală, a apărut biserica.a O scară cu multe trepte urca spre ea, o troiță era postată la poalele scării și o altă scară, cu prima treaptă ascunsă sub doi brazi falnici, a constituit calea noastră de acces. 

Sus, am observat geamurile minuscule ale bisericii, picturile vibrant de colorate din interior, un scurt istoric al locului (pe care vă invităm să-l citiți, mai jos, - este interesant -) și niște notații pe care nu le-am văzut în altă parte (în stânga ușii de intrare, din două-n două bârne de lemn, erau scrise cu un fel de cretă albă, cifre romane - I, II, ..., VIII;  mai mult ca sigur indicau stadiul de ridicare al edificiului).

Sentimentul de liniște, chiar apăsătoare, care te cuprindea stând în locul acela care a "trăit" numeroase evenimente, de-a lungul anilor, te determina să fii recunoscător că te poți simți protejat sub "aripa" divinității. 

În urmă cu 265 de ani, venea aici Vasile Nicula Ursu, cunoscut sub pseudonimul de Horea, pentru a se ruga pentru liniște și pace, care atunci erau deziderate greu de atins. Pentru noi, la atâția ani distanță, sunt bagatele, dar pentru care niște români curajoși, majoritatea rămași anonimi, au luptat ca generațiile viitoare să se bucure de ele.

SCURT ISTORIC (preluat de pe afișul de lângă intrare)

PAROHIA BĂILE OLĂNEȘTI

ORAȘ BĂILE OLĂNEȘTI

JUD. VÂLCEA

Această sfântă biserică, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" și "Sf. Mare Mucenic Pantelimon", a fost clădită din evlavia și cu obolul (n.r. conform DEX: sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune) credincioșilor țărani români, din satul Albac, din munții Apuseni, în anul de la Cristos 1746.

În această biserică a ascultat Horea cuvântările călugărului revoluționar Sofronie de la Cioara și a luat parte cu toți cei din Albac, Abrud, Zarand, Câmpeni, Bobâlna, Zlatna, Roșia etc., în revoluția condusă de Sofronie în anii 1744-1761 pentru libertatea religioasă a Românilor Ortodocși din Transilvania. Lupta a continuat-o Horea, conducătorul revoluției din octombrie 1784.

În curgerea anilor, înmulțindu-se norodul, s-a zidit din piatră o altă biserică din Albac, iar aceasta a fost mutată în satul Florica de lângă orașul Pitești, în anul 1907.

Dreptcredincioșii din împrejurimi au denumit-o Biserica lui Horea, pentru că în ea s-a rugat Horea pentru  libertatea norodului ardelean.

În anul 1954, a fost cercetată de Patriarhul Justinian și Episcopul Iosif al Râmnicului și Argeșului și găsind-o fără întrebuințare și spre ruinare, au hotărât mutarea ei aici, în Băile Olănești, unde a fost reclădită din temelie, împodobită cu pictură nouă și înzestrată cu sfinte odoare (n.r. obiecte lucrate dintr-un metal prețios), cu cheltuiala Sfintei Patriarhii, sfințindu-se în anul 1958, luna octombrie, ziua 6.

În anul 1996, cu prilejul aniversării a 250 de ani de atestare documentară a "Bisericuței din Albac" s-a resfințit de către Prea Sfințitul  Episcop Gherasim al Râmnicului, în urma lucrărilor de consolidare, conservare și restaurare generală a monumentului, lucrări înfăptuite prin strădania preotului paroh și a Consiliului și Comitetului parohial, și prin bunăvoința Ministerului Cultelor, a enoriașilor și credincioșilor veniți la odihnă și tratament pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și oblăduite de Maica Domnului.

Paroh, 

Pr. Emilian GROȘENOIU

Carta, vechime cu iz medieval

Cea mai veche mănăstire de rit neortodox din țara noastră (datează din 1205) și cea mai vestică din ordinul cistercian își are sălașul în România, în județul Sibiu. Cârța pare o localitate obișnuită, dacă o vezi de pe drumul ce leagă Făgărașul de Sibiu. Doar un indicator înfipt de vreun an pe marginea șoselei îți atrage atenția asupra minunăției ce se "ascunde" printre casele sășești.

După ce traversi un podeț "umil", te afunzi în inima comunei. Pe străduțele înguste se joacă copii, iar înțelepții comunității dezbat subiectele zilei. Aici, totul pare încremenit într-o vreme demult apusă. Dacă urmărești drumul principal, te "trezești" față-n față cu un monument unic în țara noastră. Ceea ce îți atrage, instantaneu, privirile este o gaură, care amintește de vitraliul care înfrumusețea aspectul clădirii. Turnul din stânga ei îți dă fiori, dar nu-ți fie teamă! Aici ești în siguranță: ești pe teritoriul Domnului și toate relele par să nu existe în acest colț de lume. 

Nu pleca fără să dai un ocol mănăstirii, fără să simți "răceala" pietrelor din foștii pereți ai biserici, fără să-ți imaginezi călugării care își fluturau pelerinele în timp ce treceau prin curte, îndreptându-se spre locul de rugăciune...