Pasul Mestecanis, panorama spre paradis

După un lung drum anevoios, presărat cu serpentine și curbe periculoase, ajungi într-un vârf de culme. Te oprești ca să acumulezi energie pentru coborârea care se preconizează la fel de anevoioasă. Vântul care-și ascute puterea asupra ta încearcă să te doboare. Te consideră, poate, prea neînsemnat pentru a te bucura de priveliștea care ți se deschide de la înălțimea de 1086 m. În orice direcție ai privi, tabloul care ți se înfățișează, la picioarele tale, pare desprins dintr-un album cu imagini paradisiace. 

Drumul pe care tocmai l-ai parcurs șerpuiește, cu greutate, prin valea stăpânită de codrul veșnic verde, iar în depărtare - un munte impunător te avertizează că te afli pe teritoriul lui. În altă parte, câteva căsuțe răspândite, parcă, aleatoriu se ascund printre curbele dealurilor, pentru a se feri de intemperiile aduse de vânt, "paznicul" ținutului.

Te afli în pasul Mestecăniș, situat pe DN 17, în sud-estul Obcinei cu același nume (n.r. obcină= culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; înălțime acoperită de pădure). Această trecătoare face legătura între Transilvania și Moldova, traversând Carpații Orientali, iar orașele cele mai apropiate sunt Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc. Dacă tot ai poposit pe aceste meleaguri de basm, oferă-ți un moment de răgaz și meditație, pe culmea pasului. Lasă-l pe vânt să-și facă de cap prin părul tău, ascultă-i glasul care-ți șoptește poveștile pe care le-a cunoscut, inevitabil, prin cutreieratul său neîncentat prin lume și privește înspre toate punctele cardinale. Te vei simți, chiar și pentru un scurt moment, așa cum s-a simțit Leonardo DiCaprio în filmul "Titanic", adică "the king of the world"...

Castelul Stubenberg, uitat pe harta nepasarii

Dacă vii din Satu Mare și te îndrepți spre Oradea, pe DN 19 (E 671), probabil nu ai altceva de făcut decât să te uiți pe geamul mașinii în care te afli. Și foarte bine faci! Fiindcă vei ajunge în Săcueni, unde un castel "mâncat" de buruieni, dar mai ales de nepăsare, te va teleporta în secolul XIX, când fala sa se răspândise în întreaga Transilvaniei. 

Atunci când am poposit în orașul amintit mai sus și am zărit castelul, nu știam de existența lui. Surpriza descoperirii unui nou edificiu arhitectural ne-a umplut gândurile de curiozitate. Din păcate, nu cunoaștem decât câteva cuvinte în limba maghiară așa că plăcuța de la poarta clădirii nu ne-a ajutat să elucidăm misterul în privința numelui castelului. Dar o dată ce curiozitatea ți s-a infiltrat, nemiloasă, în adâncul gândurilor tale, ea nu va pleca până când nu a fost satisfacută. 

Acasă, ne-am consultat "oracolul" atotștiutor. Pentru cei care nu-l cunosc, vi-l prezentăm pe domnul Google. Sau doamna... El/ea știe tot, cel puțin la prima vedere. Căutând termenii "conac sacueni", ni s-a afișat un singur rezultat demn de luat în seamă, cel al primăriei orașului. La pagina "Istoric" am aflat ce ne interesa. Îți oferim și ție câteva crâmpeie, care merită amintite: "Dorogi Peter a fost primul care a construit un castel, în locul actualului liceului. În anul 1399, regele Sigismund donează domeniul Săcuenului familiei Zolyomi din Albiș. [...] Războiul țărănesc condus de Dozsa Gyorgy din 1514 va afecta și Orașul Săcueni: este distrusă biserica gotică construită în 1470, castelul nobiliar, sunt uciși mai mulți membrii al familiei Zolyomi. [...] Mai târziu, domeniul Săcueni a revenit principelui II Rakoczi Ferenc. În consecință, toată Valea Ierului s-a alăturat luptei de eliberare condusă de principele. După înfrângerea luptei de eliberare, stăpânii domeniului au devenit austriecii: J. Dietrichstein, consilier imperial al cărui fiu J. Dietrichstein Junior a înălțat, în stil baroc, biserica romano-catolică și aripa sudică al castelului din localitate între anii 1750-1760. Din 1830 domeniul intră în posesia grofilor Stubenberg care dezvoltă în continuare viața economică a localității" (sursa: sacueni.ro). 

photocredit: historia.ro

Aici se impun câteva precizări. În primul rând, se observă că numele care a dăinuit peste secole este cel al ultimei familii care l-a avut în stăpânire. În al doilea rând, pentru cei care nu sunt familiarizați cu istoria transilvăneană, titulatura de "grof" se referă la marii latifundiari maghiari, un fel de Gigi Becali din perioada existenței Austro-Ungariei. Câteva familii de grofi care ne-au lăsat moștenire majoritatea castelelor din România sunt: Bethlen, Rakoczi, Banffy, Kendeffy, Teleki, Kemeny, Beldi, Mikes, Apaffy s.a. Aceste familii merită toată considerația noastră, fiincă fără aportul lor România ar fi mult mai săracă în obiective turistice. Cele mai multe castele și domenii pe care le putem vizita și azi sunt cele pe care le-au avut Bethlenii. Cel mai celebru membru al clanului este Gabriel (Gabor) Bethlen (vezi foto 2), cel mai apreciat principe al Transilvaniei, care a avut un rol important în Războiul de 30 de ani. De asemenea, important de menționat este faptul că a visat să devină un al doilea Mihai Viteazu (să unească Transilvania cu Moldova și Muntenia), iar casa sa memorială poate fi vizitată în localitatea Ilia (județul Hunedoara). Mai multe informații, AICI.

Și iată cum pe firul povestirii ne îndepărtăm de subiectul nostru. Deci, să revenim. După prima căutare googălicească, care s-a soldat cu un unic rezultat, am încercat "castel sacueni". Ei bine, a doua "rundă" s-a fructificat în trei-cinci rezultate, de unde prezentăm câteva imagini pe care noi nu le-am putut surprinde la fața locului. 

Photocredit: dreamdestinations.ro, cetate.romportal.ro

Ce am aflat și ne-a bucurat a fost faptul că, deși în prezent castelul se află departe de imaginea sa originală și zace în uitarea autorităților, nu a fost uitat de oamenii care apreciază frumusețea unor bijuterii arhitecturale. Proiectul "Castel în Transilvania" (detalii AICI) își propune să readucă "zâmbetul" pe fațada pierdută în negura vremurilor a castelelor din zonă. În lista monumentelor care pot fi salvate se află și Stubenberg. Oare va avea vreo șansă să reajungă la măreția de altădată?

Biserica lui Horea

În urmă cu două săptămâni, week-end-ul ne-a prins în Băile Olănești. Cu câteva zile înainte de debutul "oficial" al primăverii, stațiunea era pustie și înghețată, la propriu. Pe străzi, viața părea un cuvânt necunoscut. Rar, vedeai vreo mașină scrâșnindu-și roțile pe ghețușul șoselei și, mai rar, vedeai vreo ființă omenească făcându-și de lucru prin urbe. O stare de amorțeală acută se simțea în aer, dar noi aveam poftă de "acțiune". 

Privind împrejurimile, de la balconul camerei unde ne-am cazat, am zărit o turlă cu o cruce-n vârf (vezi imaginea de sus). O biserică din lemn, în Vâlcea? Inedit! Construcțiile religioase din lemn sunt apanajul Maramureșului. Curioși, întreprindem o "mini-cercetare" pe atotștiutorul Google și misterul se dezvăluie după câteva click-uri: "țantoșă", deasupra caselor, ne privea Biserica lui Horea...

Am pornit spre ea. Era la câteva sute de metri depărtare și la aproximativ 50m de centrul stațiunii. Spre ea, un indicator indica sec: "Biserica Sf. Pantelimon". Am urcat pe o uliță îngustă, trecând pe lângă case frumos îngrijite și, pe stânga, după o gospodărie cu etaj și cu scară în spirală, a apărut biserica.a O scară cu multe trepte urca spre ea, o troiță era postată la poalele scării și o altă scară, cu prima treaptă ascunsă sub doi brazi falnici, a constituit calea noastră de acces. 

Sus, am observat geamurile minuscule ale bisericii, picturile vibrant de colorate din interior, un scurt istoric al locului (pe care vă invităm să-l citiți, mai jos, - este interesant -) și niște notații pe care nu le-am văzut în altă parte (în stânga ușii de intrare, din două-n două bârne de lemn, erau scrise cu un fel de cretă albă, cifre romane - I, II, ..., VIII;  mai mult ca sigur indicau stadiul de ridicare al edificiului).

Sentimentul de liniște, chiar apăsătoare, care te cuprindea stând în locul acela care a "trăit" numeroase evenimente, de-a lungul anilor, te determina să fii recunoscător că te poți simți protejat sub "aripa" divinității. 

În urmă cu 265 de ani, venea aici Vasile Nicula Ursu, cunoscut sub pseudonimul de Horea, pentru a se ruga pentru liniște și pace, care atunci erau deziderate greu de atins. Pentru noi, la atâția ani distanță, sunt bagatele, dar pentru care niște români curajoși, majoritatea rămași anonimi, au luptat ca generațiile viitoare să se bucure de ele.

SCURT ISTORIC (preluat de pe afișul de lângă intrare)

PAROHIA BĂILE OLĂNEȘTI

ORAȘ BĂILE OLĂNEȘTI

JUD. VÂLCEA

Această sfântă biserică, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" și "Sf. Mare Mucenic Pantelimon", a fost clădită din evlavia și cu obolul (n.r. conform DEX: sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune) credincioșilor țărani români, din satul Albac, din munții Apuseni, în anul de la Cristos 1746.

În această biserică a ascultat Horea cuvântările călugărului revoluționar Sofronie de la Cioara și a luat parte cu toți cei din Albac, Abrud, Zarand, Câmpeni, Bobâlna, Zlatna, Roșia etc., în revoluția condusă de Sofronie în anii 1744-1761 pentru libertatea religioasă a Românilor Ortodocși din Transilvania. Lupta a continuat-o Horea, conducătorul revoluției din octombrie 1784.

În curgerea anilor, înmulțindu-se norodul, s-a zidit din piatră o altă biserică din Albac, iar aceasta a fost mutată în satul Florica de lângă orașul Pitești, în anul 1907.

Dreptcredincioșii din împrejurimi au denumit-o Biserica lui Horea, pentru că în ea s-a rugat Horea pentru  libertatea norodului ardelean.

În anul 1954, a fost cercetată de Patriarhul Justinian și Episcopul Iosif al Râmnicului și Argeșului și găsind-o fără întrebuințare și spre ruinare, au hotărât mutarea ei aici, în Băile Olănești, unde a fost reclădită din temelie, împodobită cu pictură nouă și înzestrată cu sfinte odoare (n.r. obiecte lucrate dintr-un metal prețios), cu cheltuiala Sfintei Patriarhii, sfințindu-se în anul 1958, luna octombrie, ziua 6.

În anul 1996, cu prilejul aniversării a 250 de ani de atestare documentară a "Bisericuței din Albac" s-a resfințit de către Prea Sfințitul  Episcop Gherasim al Râmnicului, în urma lucrărilor de consolidare, conservare și restaurare generală a monumentului, lucrări înfăptuite prin strădania preotului paroh și a Consiliului și Comitetului parohial, și prin bunăvoința Ministerului Cultelor, a enoriașilor și credincioșilor veniți la odihnă și tratament pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și oblăduite de Maica Domnului.

Paroh, 

Pr. Emilian GROȘENOIU

Cetatea Făgăraş, cea mai mare citadelă din Transilvania

Într-o zi mohorâtă, ploioasă şi friguroasă, am păşit stingheri pe aleile pavate ale cetăţii de la poalele masivului Făgăraş.Oglindindu-se în şanţul de apărare din jurul său, fortificaţia te impresionează prin mărime şi frumuseţe. Crenelurile turnurilor îţi dau fiori, zidul ce o împrejmuieşte te avertizează că trebuie să-ţi păzeşti spatele, piaţeta interioară te strânge ca-ntr-o menghină şi... brusc! inima ţi se opreşte în loc.Într-un colţ, te veghează atent o marionetă spânzurată pe un eşafod, ca o vie amintire a scopului în care era folosită piaţeta - demonstraţii de groază, menite a stârni în sufletul poporului frica întocmirii fărădelegilor.

 Două fantome ale bravilor cavaleri ce păzeau cetatea?

 În stânga, în construcţie - noua catedrală ortodoxă

 Spânzurătoarea