De la cota 1400 la 2000 (II)

Cum vă povesteam, ieri, după ce am ieșit din pădure ne-am trezit față-n față cu CEAȚA. Deasă, rea, potrivnică... Dar nici acum nu ne-am lăsat, eram hotărâți să ajungem la destinație. Ne aflam într-o poiană largă, dar nu vedeam nimic în jur. Auzeam doar o muzică de club, răsunând undeva deasupra noastră. Am făcut un mic popas, în așteptarea ridicării ceței. După câteva minute, am văzut că ne aflam pe un drum larg și aveam de ales între două direcții (în sus sau în jos). După un raționament logic, am pornit în sus. După un timp, drumul larg a devenit, de fapt, o pârtie destul de abruptă și, în combinație cu ceața care nu se despărțea de noi, avântul  nostru s-a încetinit.

În răstimpurile în care ceața se îndura să ne arate un crâmpei din peisajul pe lângă care treceam, ne-am luat și punctele de reper. Stegulețe de pe marginea pârtiei (foto 2) și bulinele roșii care indicau că ne aflam pe drumul de vară (foto 3). 

După aproximativ jumătate de oră de când am părăsit pădurea, am dat de firele de telescaun (foto 4), de o formă de relief eoliană impozantă (foto 4) și, timp de câteva secunde, am observat cabana "Miorița", de la cota 2000. Ne-am orientat rapid, ca să știm pe unde s-o apucăm, am făcut câteva fotografii - cu conținut minim de ceață - și adversarul nostru a revenit. Ne-am continuat drumul pe traseul de vară și după încă 30 de minute am ajuns la refugiul de lângă stația de telescaun. Vara, orarul este 10:30 - 16:30, acum însă nu era nimeni în zonă. Stația de telescaun era închisă cu lăcate și telescaunele stăteau amorțite și înghețate, la locul lor. Cum ceața nu ne permitea să ne continuăm drumul, ne-am ocupat timpul cu citirea panourilor din zonă. Am aflat că finalizarea construcției serviciului de telescaun s-a încheiat în 2006 și lângă stație există un panou cu toate pârtiile și vârfurile din apropiere. Telescaunul se află la 1920 m. Deci, până la cota 2000 mai erau doar 80 m. Dar în ce direcție s-o apucăm? Nu vedeam nimic în jurul nostru și o grindină tăioasă a început să ne "răsfete" chipurile. 

"Autostrada" pârtiei. Din 10 în 10 m, găseam aceste trecători

Neștiind cât timp aveam să mai înotăm în marea cețoasă, Ionuț a pornit spre un punct mai îndelungat de unde a contactat cabanierii de la "Miorița". După scurtă vreme, unul dintre aceștia a strigat după noi și ne-a condus spre cabană, care se află la un minut de poziția noastră. Trebuia să coborâm pe sub telescaune și s-o luăm în stânga, când dădeam de câteva trepte de piatră.

La cabană, am servit un ceai cald (3 lei) și o ciocolată caldă (4 lei) și Ionuț s-a delectat cu tenis de masă (10 lei/oră, dar se poate închiria și jumătate de oră - cum a fost și în cazul nostru). Fiindcă ceața nu se mai risipea, cabanierul ne-a indicat poziția telecabinei, care se află la 50 m deasupra cabanei. Accesul spre telecabină se realizează pe un drum pietruit, iar lângă ea se află cabana "Vârful cu Dor" (1885 m) și postul de salvamont. La cabană, am dat de o forfotă de oameni, care se delectau cu merinde, la restaurant. Trecând prin acesta, am ajuns la telecabina care a fost construită în 1970! O coborâre costă 18 lei, iar dus-întors: 31 lei. Mijlocul de transport pe cablu circulă la ore fixe, iar noi ne-am urcat la 14:15. Telecabina circulă până la cota 1400, de acolo până în Sinaia se poate lua telegondola. Până la cota unde ne aștepta mașina am făcut aproximativ 10 minute, iar pe jos, vara, am fi făcut 1 - 1,5 ore. Din păcate, superbul peisajul care se deschidea sub telecabină a rămas de admirat vara, pentru că acum nu se vedea absolut nimic! (vezi ultima fotografie)

În plan îndepărtat - refugiul de la telescaun 

Per total, am avut parte de o adevărată aventură, pe care promitem s-o repetăm la vară.

Pro și Contra pentru parcurgerea traseului pe timp de iarnă:

(+) peisaj superb (dacă ai noroc să nu dai de ceață)

(+) cabanieri amabili

(+) condiții excelente la ambele cabane (la "Miorița" toaleta arăta chiar mai bine decât în multe altele din București!)

(+) traseu circulat de turiști (ai de la cine să ceri sugestii și informații, uneori prețioase. Duminică ne-am întâlnit cu cel puțin 3 cupluri de excursioniști care coborau spre 1400; noi eram singurii care urcau spre 2000)

(-) dificil iarna

(-) inexistența surselor de apă

(-) vreme schimbătoare

MUST HAVE: bocanci impermeabili, bețe de sprijin, apă, mâncare, haine groase (deși acum nu am suferit de frig, dacă la cota 2000 ar fi bătut un vânt aprig, aveam nevoie și de căciulă și de mănuși)

Badminton si vin, la salina Ocnele Mari (I)

În urmă cu două săptămâni, am vizitat salina Ocnele Mari. Ne-am documentat pe internet și am aflat că din Râmnicu Vâlcea se ajunge foarte ușor la ea: pe drumul ce duce spre Horezu, imediat pe dreapta - un indicator spre Băile Govora. Mergi pe drumul indicat și, când ajungi în localitatea Ocnele Mari vei vedea un nou indicator spre dreapta, zicându-ți "Spre Salină" și, la aproximativ 200 de m, îți parchezi mașina într-o parcare special amenajată. 

Fiind finele unui februarie geros, când citești panoul pe care scrie că în salină temperatura este de 13-15 grade Celsius, ești nerăbdător să pătrunzi în "lumea sărată", numai și pentru a te încălzi. Vara, situația ar fi diametral opusă, ai fugi în ea pentru răcoare...

Casa de bilete este vis-a-vis de parcare, iar la ghișeu te întâmpină o doamnă extrem de amabilă care îți comunică că prețul unui bilet pentru un adult este de 14 lei, dar dacă suntem dispuși să plătim 3 lei în plus primim și un calendar, cu imagini din salină, gratis! Am acceptat, iar calendarul a ajuns pe peretele din bucătăria locuinței noastre. De fiecare dată când ne uităm la el, ne amintim de ziua petrecută la salină și dorul de ducă ni se înfiripează, din nou, în suflet...

Pe perioada iernii și începutului de primăvară, salina se poate vizita exclusiv în week-end, între orele 10 și 18, dar ultima intrare se realizează, ca la toate salinele, cu o oră înainte. Accesul se realizează cu un autobuz modern și confortabil, în care te urci chiar din fața casei de bilete. Pe site-ul oficial al salinei afli că mijlocul de transport circulă la un interval de 30 de minute, dar orarul nu se respectă întocmai. Adică se pleacă și la mai puțin de 30 de min diferență de precedentul transport.

Autobuzul trece, mai întâi, pe sub rampele pe care se transportă sarea, strecurându-se abil printr-un spațiu extrem de îngust. Apoi, ajungi în fața unui tunel care te determină să prevezi ce va urma: o cufundare într-o lume necunoscută, dar palpitantă în același timp. Ionuț pornește aparatul foto pentru a filma periplu nostru prin culoarul întunecat, luminat, din când în când, de neoanele de pe pereții reci și sărați și, non-stop, de farurile autobuzului. Cum s-a desfășurat această aventură, poți vedea mai jos: 

După aproximativ 3 minute, ne-am trezit în fața unei imense uși - pe care ai văzut-o, și tu, la încheierea clipului de mai sus. Șoferul coboară, liniștit, noi suntem "înspăimântați". "Oare ce se ascunde în spatele porții?", ne întrebăm. Când aceasta se deschide, descoperim un nou culoar, iar în capătul lui - o nouă ușă, identică cu prima. "Hm...ăștia se joacă cu nervii noștri!". Aici, autobuzul s-a oprit pentru ultima oară și șoferul ne-a invitat să coborâm. 

CONTINUAREA... ÎN EPISODUL DE MÂINE

Atentie: Fiare! (I)

Cum va arăta Apocalipsa atunci când se va fi săturat să aștepte după colț și se va năpusti asupra noastră? Controversele în această privință nu s-au încheiat încă... dar, pentru noi, răspunsul la această întrebare este deja cunoscut și este înfățișat în imaginile următoare. Metal incredibil de "violent", sticlă în care numai norii se pot oglindi și modernitate extremă care "mușcă" din tradiționalele clădiri construite din cărămidă. 

Grozăvești, strada Vasile Milea colț cu Economul Cezarescu

Dar să privim și din prisma optimismului: mastodonții prea înalți care au răsărit lângă micuțele căsuțe monumente istorice sunt adevărate opere de arhitectură modernă. Te uimesc sau te îngrozesc, dar nu ești indiferent când treci pe lângă ele. Ce-i drept, nu poți scăpa de ele și, dacă n-ai nicio treabă cu ele, le poți utiliza într-un singur mod: pe post de umbrar, în zilele toride de vară.

Sub pasajul suprateran denivelat Basarab