Auzi la radio, vezi la televizor, citești în ziar, cauți pe internet... Da, e adevărat! Primăvara bate la ușă. Ce faci atunci? Te urci în mașină, tren, autobuz, iei bicicleta sau faci autostopul, dar trebui să ajungi într-un loc în care primăvara, încă, are accesul interzis. Dacă ești din București, fugi pe Valea Prahovei. Te-ai săturat, deja, de aceleași locuri, oameni, șosea...dar nu te vei sătura niciodată de adunătura aia de stânci extrem de abrupte, care cică se numesc "munți".
Vedere din Sinaia. În prim-plan: MEFIN S.A., producător de sisteme de injecție diesel; în plan secund, dreapta: cota 1400, centru: cota 2000
Ideal ar fi să te oprești în Sinaia sau Bușteni, unde ai cea mai bună priveliște spre Munții Bucegi. Te uiți la șirurile crestate și acoperite de zăpadă și te gândești că primăvara mai poate aștepta. De ce să se grăbească să strice asemenea peisaj? De ce să provoace topirea mantiei albe, care acum îți face în ciudă că e duminică, că e târziu, mâine mergi la serviciu și nu te poți bucura și tu de ea decât privind-o? De ce să înlocuiască albul cu un maro urât, zăpada cu un noroi "dizgrațios"? Noroc că la munte, primăvara nu a primit încă viză de intrare! Credem că și ei îi pare rău să distrugă un basm...
Iată-ne ajunși și la ultimul episod al aventurii din adâncurile salinei Ocnele Mari. După ce am povestit despre autobuz, capelă, cinematograf, alcoolici și babe :)) a venit rândul să vorbim despre mâncare. Așa cum ai observat, deja, în salina asta există de toate! De ce n-ar fi existat și un restaurant? Există și e unul ideal pentru romantici. Cu măsuțe cu fețe de masă în carouri și lămpi care învăluie comesenii într-o lumină caldă. Se poate consuma șnițel, cartofi prăjiți, salate și alte preparate "clasice și comune", care sunt pe placul oricui. Dar dacă există restaurant, hai să fie și o cofetărie! La ora 16, adică spre încheierea orarului de vizitare, nu mai erau decât savarine și amandine...dar arătau așa de proaspete și de bune și de dulci și de...yummy!
"Orașul din subteran", căci astfel ar trebui redenumit acest loc, beneficiază și de locuri de joacă, leagăne mari cât să încapă mai multe persoane, toalete și chiar de baldachine, unde nu "faci prostii", ci urmezi tratamentul pentru boli respiratorii.
Și pentru că administratorii salinei sunt oameni întreprinzători, nu au uitat nicio categorie de public. Urmează paragraful dedicat sportivilor!
Sondă de exploatare
Piste de mini-karting pentru copii (un punct slab: nu există și pentru adulți), mese pentru ping-pong, terenuri de baschet, fotbal și badminton sunt atracțiile împătimiților de sport. Noi am ales badmintonul și, pentru o jumătate de oră, am plătit 5 lei (prețul include închirierea paletelor și a unui fluturaș cu pene albe).
După ce am asudat din greu, ne-am întors spre intrare - singurul loc de acces. Auzim claxoane, iar când trecem de ușa care se "juca" cu nervii noști în episodul întâi, vedem că autobuzul - singurul mijloc de a ieși la suprafață - se îndepărtează, iar ora închiderii era la minute distanță. Disperați, ochim oglinda șoferului și începem să facem semne, în speranța că vom fi zăriți și vom putea urca la bord. O angajată ne vede, fluieră după șofer, autobuzul se oprește și noi începem să fugim, lăsând în urma noastră sunetele iscate de tropăielile prin ochiurile de apă în care călcam. Lăsam în urma noastră și o zi pe care nu o vom uita, poate, niciodată, lăsam în urmă un orășel care e lipsit de viață în lipsa turiștilor, lăsam în urmă o altă salină care contribuie la frumusețea țării noastre...
În urmă cu două săptămâni, am vizitat salina Ocnele Mari. Ne-am documentat pe internet și am aflat că din Râmnicu Vâlcea se ajunge foarte ușor la ea: pe drumul ce duce spre Horezu, imediat pe dreapta - un indicator spre Băile Govora. Mergi pe drumul indicat și, când ajungi în localitatea Ocnele Mari vei vedea un nou indicator spre dreapta, zicându-ți "Spre Salină" și, la aproximativ 200 de m, îți parchezi mașina într-o parcare special amenajată.
Fiind finele unui februarie geros, când citești panoul pe care scrie că în salină temperatura este de 13-15 grade Celsius, ești nerăbdător să pătrunzi în "lumea sărată", numai și pentru a te încălzi. Vara, situația ar fi diametral opusă, ai fugi în ea pentru răcoare...
Casa de bilete este vis-a-vis de parcare, iar la ghișeu te întâmpină o doamnă extrem de amabilă care îți comunică că prețul unui bilet pentru un adult este de 14 lei, dar dacă suntem dispuși să plătim 3 lei în plus primim și un calendar, cu imagini din salină, gratis! Am acceptat, iar calendarul a ajuns pe peretele din bucătăria locuinței noastre. De fiecare dată când ne uităm la el, ne amintim de ziua petrecută la salină și dorul de ducă ni se înfiripează, din nou, în suflet...
Pe perioada iernii și începutului de primăvară, salina se poate vizita exclusiv în week-end, între orele 10 și 18, dar ultima intrare se realizează, ca la toate salinele, cu o oră înainte. Accesul se realizează cu un autobuz modern și confortabil, în care te urci chiar din fața casei de bilete. Pe site-ul oficial al salinei afli că mijlocul de transport circulă la un interval de 30 de minute, dar orarul nu se respectă întocmai. Adică se pleacă și la mai puțin de 30 de min diferență de precedentul transport.
Autobuzul trece, mai întâi, pe sub rampele pe care se transportă sarea, strecurându-se abil printr-un spațiu extrem de îngust. Apoi, ajungi în fața unui tunel care te determină să prevezi ce va urma: o cufundare într-o lume necunoscută, dar palpitantă în același timp. Ionuț pornește aparatul foto pentru a filma periplu nostru prin culoarul întunecat, luminat, din când în când, de neoanele de pe pereții reci și sărați și, non-stop, de farurile autobuzului. Cum s-a desfășurat această aventură, poți vedea mai jos:
După aproximativ 3 minute, ne-am trezit în fața unei imense uși - pe care ai văzut-o, și tu, la încheierea clipului de mai sus. Șoferul coboară, liniștit, noi suntem "înspăimântați". "Oare ce se ascunde în spatele porții?", ne întrebăm. Când aceasta se deschide, descoperim un nou culoar, iar în capătul lui - o nouă ușă, identică cu prima. "Hm...ăștia se joacă cu nervii noștri!". Aici, autobuzul s-a oprit pentru ultima oară și șoferul ne-a invitat să coborâm.
