În urmă cu două săptămâni, am vizitat salina Ocnele Mari. Ne-am documentat pe internet și am aflat că din Râmnicu Vâlcea se ajunge foarte ușor la ea: pe drumul ce duce spre Horezu, imediat pe dreapta - un indicator spre Băile Govora. Mergi pe drumul indicat și, când ajungi în localitatea Ocnele Mari vei vedea un nou indicator spre dreapta, zicându-ți "Spre Salină" și, la aproximativ 200 de m, îți parchezi mașina într-o parcare special amenajată.
Fiind finele unui februarie geros, când citești panoul pe care scrie că în salină temperatura este de 13-15 grade Celsius, ești nerăbdător să pătrunzi în "lumea sărată", numai și pentru a te încălzi. Vara, situația ar fi diametral opusă, ai fugi în ea pentru răcoare...
Casa de bilete este vis-a-vis de parcare, iar la ghișeu te întâmpină o doamnă extrem de amabilă care îți comunică că prețul unui bilet pentru un adult este de 14 lei, dar dacă suntem dispuși să plătim 3 lei în plus primim și un calendar, cu imagini din salină, gratis! Am acceptat, iar calendarul a ajuns pe peretele din bucătăria locuinței noastre. De fiecare dată când ne uităm la el, ne amintim de ziua petrecută la salină și dorul de ducă ni se înfiripează, din nou, în suflet...
Pe perioada iernii și începutului de primăvară, salina se poate vizita exclusiv în week-end, între orele 10 și 18, dar ultima intrare se realizează, ca la toate salinele, cu o oră înainte. Accesul se realizează cu un autobuz modern și confortabil, în care te urci chiar din fața casei de bilete. Pe site-ul oficial al salinei afli că mijlocul de transport circulă la un interval de 30 de minute, dar orarul nu se respectă întocmai. Adică se pleacă și la mai puțin de 30 de min diferență de precedentul transport.
Autobuzul trece, mai întâi, pe sub rampele pe care se transportă sarea, strecurându-se abil printr-un spațiu extrem de îngust. Apoi, ajungi în fața unui tunel care te determină să prevezi ce va urma: o cufundare într-o lume necunoscută, dar palpitantă în același timp. Ionuț pornește aparatul foto pentru a filma periplu nostru prin culoarul întunecat, luminat, din când în când, de neoanele de pe pereții reci și sărați și, non-stop, de farurile autobuzului. Cum s-a desfășurat această aventură, poți vedea mai jos:
După aproximativ 3 minute, ne-am trezit în fața unei imense uși - pe care ai văzut-o, și tu, la încheierea clipului de mai sus. Șoferul coboară, liniștit, noi suntem "înspăimântați". "Oare ce se ascunde în spatele porții?", ne întrebăm. Când aceasta se deschide, descoperim un nou culoar, iar în capătul lui - o nouă ușă, identică cu prima. "Hm...ăștia se joacă cu nervii noștri!". Aici, autobuzul s-a oprit pentru ultima oară și șoferul ne-a invitat să coborâm.
CONTINUAREA... ÎN EPISODUL DE MÂINE
