Badminton si vin, la salina Ocnele Mari (III)

Iată-ne ajunși și la ultimul episod al aventurii din adâncurile salinei Ocnele Mari. După ce am povestit despre autobuz, capelă, cinematograf, alcoolici și babe :)) a venit rândul să vorbim despre mâncare. Așa cum ai observat, deja, în salina asta există de toate! De ce n-ar fi existat și un restaurant? Există și e unul ideal pentru romantici. Cu măsuțe cu fețe de masă în carouri și lămpi care învăluie comesenii într-o lumină caldă. Se poate consuma șnițel, cartofi prăjiți, salate și alte preparate "clasice și comune", care sunt pe placul oricui. Dar dacă există restaurant, hai să fie și o cofetărie! La ora 16, adică spre încheierea orarului de vizitare, nu mai erau decât savarine și amandine...dar arătau așa de proaspete și de bune și de dulci și de...yummy!

"Orașul din subteran", căci astfel ar trebui redenumit acest loc, beneficiază și de locuri de joacă, leagăne mari cât să încapă mai multe persoane, toalete și chiar de baldachine, unde nu "faci prostii", ci urmezi tratamentul pentru boli respiratorii. 

Și pentru că administratorii salinei sunt oameni întreprinzători, nu au uitat nicio categorie de public. Urmează paragraful dedicat sportivilor!

Sondă de exploatare

Piste de mini-karting pentru copii (un punct slab: nu există și pentru adulți), mese pentru ping-pong, terenuri de baschet, fotbal și badminton sunt atracțiile împătimiților de sport. Noi am ales badmintonul și, pentru o jumătate de oră, am plătit 5 lei (prețul include închirierea paletelor și a unui fluturaș cu pene albe). 

După ce am asudat din greu, ne-am întors spre intrare - singurul loc de acces.  Auzim claxoane, iar când trecem de ușa care se "juca" cu nervii noști în episodul întâi, vedem că autobuzul - singurul mijloc de a ieși la suprafață - se îndepărtează, iar ora închiderii era la minute distanță. Disperați, ochim oglinda șoferului și începem să facem semne, în speranța că vom fi zăriți și vom putea urca la bord. O angajată ne vede, fluieră după șofer, autobuzul se oprește și noi începem să fugim, lăsând în urma noastră sunetele iscate de tropăielile prin ochiurile de apă în care călcam. Lăsam în urma noastră și o zi pe care nu o vom uita, poate, niciodată, lăsam în urmă un orășel care e lipsit de viață în lipsa turiștilor, lăsam în urmă o altă salină care contribuie la frumusețea țării noastre...

THE END

                                ...SAU NU?

Badminton si vin, la salina Ocnele Mari (II)

În momentul în care am pășit pe lespedea umedă, un miros înțepător ne-a gâdilat nările. După ce te obișnuiești cu el, nici nu-l mai simți. În spatele ușii din episodul se ieri se află, de fapt, salina. De aici, vizitarea se realizează pe jos, pe cont propriu, fără ghid sau alt ajutor de factură omenească. Dar, pentru a evita confuziile și/sau eventualele rătăciri, putem urmări mini-indicatoare postate la fiecare răspântie. Spațiul amenajat în scop turistic și terapeutic este impresionant (20.000 mp), dar spre deosebire de alte surate "săroase" înălțimea camerelor este de doar 8 m. 

Vagonet de mină

În primii metri de lângă ușa de intrare se găsesc câteva exponate cu produse care s-au fabricat și încă se mai fabrică care au ca materie primă sarea din salinelor României. În apropiere, se află un magazin cu suveniruri. Mergând mai departe, găsești în partea stângă câteva nișe în care s-au amenajat mășuțe și scaune, din bușteni, unde te poți odihni în voie. Lângă fiecare nișă se află panouri care evocă istoria locurilor, iar în celelalte încăperi ale salinei se găsesc panouri cu maxime despre viață, care te îndeamnă la introspecție și meditație, sau cu strofe legate de celebra băutură a lui Bachus. Da, despre vin! Dar ce să caute poezii despre vin într-o salină? Ei bine, la Ocnele Mari funcționează o cramă cochetă, în care sunt expuse o multitudine de sticle de vin, într-un decor rustic în care exponatele pot fi consumate. Aviz amatorilor: în aerul lipsit de alergeni al salinei te poți ameți ușor!:D

 

Ineditul nu se oprește aici. Un cinematograf improvizat este disponibil pentru cinefili, dar la momentul vizitării noastre nimeni nu se "încumetase" să urmărească "Aventurile lui Tom și Jerry", producția care aștepta apăsarea butonului "play" de la DVD-playerul din fața ecranului. 

"Alcoolicii" și "consumatorii de popcorn" vor vizita, cu siguranță, salina. Dar ce se întâmplă cu credincioșii? Administratorii au rezervat și pentru ei un loc special: o capelă spațioasă, cu toate "dotările" necesare (altar, catapeteasmă, icoane). Fie că ești ortodox sau nu, un moment de reculegere în fața locului sfințit este binevenit. Lângă capelă se aude un susur de apă și când te apropii de sursa "zgomotului" lin observi o mică băltoacă, care adăpostește, în centrul ei, o "insulă" de sare. Pe acea insulă se află o moară, iar lângă moară - o babă. Baba nu e vie, e obiect de decor, dar peisajul static este dinamizat de moara care funcționează fără întrerupere.

CONTINUAREA...ÎN EPISODUL DE MÂINE

Badminton si vin, la salina Ocnele Mari (I)

În urmă cu două săptămâni, am vizitat salina Ocnele Mari. Ne-am documentat pe internet și am aflat că din Râmnicu Vâlcea se ajunge foarte ușor la ea: pe drumul ce duce spre Horezu, imediat pe dreapta - un indicator spre Băile Govora. Mergi pe drumul indicat și, când ajungi în localitatea Ocnele Mari vei vedea un nou indicator spre dreapta, zicându-ți "Spre Salină" și, la aproximativ 200 de m, îți parchezi mașina într-o parcare special amenajată. 

Fiind finele unui februarie geros, când citești panoul pe care scrie că în salină temperatura este de 13-15 grade Celsius, ești nerăbdător să pătrunzi în "lumea sărată", numai și pentru a te încălzi. Vara, situația ar fi diametral opusă, ai fugi în ea pentru răcoare...

Casa de bilete este vis-a-vis de parcare, iar la ghișeu te întâmpină o doamnă extrem de amabilă care îți comunică că prețul unui bilet pentru un adult este de 14 lei, dar dacă suntem dispuși să plătim 3 lei în plus primim și un calendar, cu imagini din salină, gratis! Am acceptat, iar calendarul a ajuns pe peretele din bucătăria locuinței noastre. De fiecare dată când ne uităm la el, ne amintim de ziua petrecută la salină și dorul de ducă ni se înfiripează, din nou, în suflet...

Pe perioada iernii și începutului de primăvară, salina se poate vizita exclusiv în week-end, între orele 10 și 18, dar ultima intrare se realizează, ca la toate salinele, cu o oră înainte. Accesul se realizează cu un autobuz modern și confortabil, în care te urci chiar din fața casei de bilete. Pe site-ul oficial al salinei afli că mijlocul de transport circulă la un interval de 30 de minute, dar orarul nu se respectă întocmai. Adică se pleacă și la mai puțin de 30 de min diferență de precedentul transport.

Autobuzul trece, mai întâi, pe sub rampele pe care se transportă sarea, strecurându-se abil printr-un spațiu extrem de îngust. Apoi, ajungi în fața unui tunel care te determină să prevezi ce va urma: o cufundare într-o lume necunoscută, dar palpitantă în același timp. Ionuț pornește aparatul foto pentru a filma periplu nostru prin culoarul întunecat, luminat, din când în când, de neoanele de pe pereții reci și sărați și, non-stop, de farurile autobuzului. Cum s-a desfășurat această aventură, poți vedea mai jos: 

După aproximativ 3 minute, ne-am trezit în fața unei imense uși - pe care ai văzut-o, și tu, la încheierea clipului de mai sus. Șoferul coboară, liniștit, noi suntem "înspăimântați". "Oare ce se ascunde în spatele porții?", ne întrebăm. Când aceasta se deschide, descoperim un nou culoar, iar în capătul lui - o nouă ușă, identică cu prima. "Hm...ăștia se joacă cu nervii noștri!". Aici, autobuzul s-a oprit pentru ultima oară și șoferul ne-a invitat să coborâm. 

CONTINUAREA... ÎN EPISODUL DE MÂINE

Salina Turda, splendoarea din adâncuri

Localitatea cu același nume ascunde în subteran o comoară cunoscută în întreaga Europă.

De două ori, o dată în sezonul friguros și altădată vara, am cutreierat culoarele întunecoase ale salinei. Prima oară, aceasta nu era încă renovată, dar frumusețea ei era deja celebră turiștilor. Apoi, când am revenit, sclipirea ei fascinantă nu pierise datorită intervențiilor de modernizare, ci chiar își intensificase splendoarea.

Accesul se realizează prin două căi: una dinspre strada Salinelor, cealaltă de lângă ștrandul Durgău. Care dintre ele este mai interesantă? Nu am putea să spunem cu certitudine. Înclinăm spre prima variantă. De ce? Pentru că misterul minei de sare se dezvăluie treptat, de-a lungul unui tunel lung de 917 metri. Cu fiecare pas pe care-l faci, simți cum te adâncești în subsolul pământului și cum temperatura scade treptat.

La un moment dat, în dreapta descoperim Mina Iosif sau Mina Ecourilor, unde ne testăm corzile vocale și remarcăm, cu surprindere, cum glasurile noastre se reverberează de-a lungul pereților.

Plecăm cu mare greutate de aici, dar știm că multe alte surprize ne așteaptă în continuare. Ajungem în camera mașinii de extracție. Observăm în mijlocul acesteia, crivacul – care datează din anul 1881! Confecționat din lemn de brad, foarte rezistent la mediul salin, fiecare braț al “aparatului” era acționat de unul sau doi cai, în schimburi. Prin această mașinărie se realiza extracția sării, la acea vreme.

Ne continuăm drumul și dăm peste Scara Bogaților. “Accesorizată” cu ghirlande de sare depuse de-a lungul timpului pe bârnele de lemn, ea pare o minune de argint într-un spațiu obscur. În apropiere se află Altarul, unde zăbovim câteva clipe.

Coborâm treptele “sărate” și ne oprim pe o platformă. Ne îndreptăm spre capătul ei, ne sprijinim de parapetul improvizat, ne uităm în jos și… ni se taie respirația!

Sub noi se deschide un hău impresionant, iar la capătul lui zărim un lac întunecat. Reușim să ne recăpătăm răsuflarea și privim înainte – o altă surpriză! O “cascadă” de sare se prelinge pe peretele din fața noastră… Ne gândim: “Oare câte minunății ne vor mai fi dat să vedem?”.

Remarcăm un afiș în spatele nostru și îl citim intrigați. Aflăm cu mirare că de la balconul de unde am privit spre “prăpastie” sunt până jos 90 de metri! Iar până la suprafață, deasupra noastră, se întind încă 112 m! Iar lacul subteran are 8 m adâncime!  Ne dăm seama că ne putem bucura de toate aceste lucruri superbe, tocmai fiindcă sunt “protejate” de razele soarelui, pentru că sunt ascunse , pentru că sunt oarecum innacesibile. Și chiar atunci auzim hărmălaia turiștilor care ne întrerupe șirul gândurilor. Da… au fost acunse, au fost innacesibile…acum le-a rămas doar lipsa soarelui. Oare, peste câțiva ani, vor mai fi aici să minuneze și generațiile viitoare?

Pe apa misterioasă de dedesubt, câteva bărci de agrement navighează lin. În partea opusă, o roată imensă oferă o priveliște mirifică pentru curioși. Luminile agățate de tavan conferă o ambianță deosebită. Ajungem și la ieșirea/intrarea dinspre ștrand. În fața noastră vedem o scară măreață, mărginită de pereți “găuriți”. Fenomenul inedit se datorează forței eoliane care a modelat cu măiestrie zidul dur. Urcăm și, treptat, căldura ne inundă țesuturile corpului și lumina de afară se arată din ce în ce mai mult. În exterior, simțim cum aerul ne gâdilă chipurile. Ne dăm seama că zâmbim. Ne simțim fericiți.

 Crivacul

În centru - roata

 Ieșirea spre ștrandul Durgău

 Intrarea dinspre strada Salinelor

 Scara bogaților

Peisaje de basm la Floresti, Slanic Prahova si Cheia

Pe 24 ianuarie anul acesta, la -20 de grade Celsius, judetul Prahova ne promiteam o zi de vis, daca ne incumetam sa infruntam frigul naprasnic.

Prima oprire: castelul din Floresti
Comparat cu faimosul Versailles, supranumit "Micul Trianon", fosta proprietate a magnatului Grigore Cantacuzino, castelul este astazi o ruina. In ciuda aspectului degradant, el isi mai pastreaza si azi aerul de altadata, ramane impunator si ne aminteste vag ca "se lauda" cu 365 de camere, una pentru fiecare zi din an.

Noi am fost norocosi sa-l vizitam singuri si sa ne aventuram in "culisele" sale pe cont propriu, ignorand anuntul de "Pericol de prabusire".

Grota miresei de la Slanic Prahova

In afara de celebra salina din localitate (de care vom vorbi intr-un episod viitor), localitatea se lauda cu un fel de pestera, care vara adaposteste un lac de culoare verzuie. Iarna, nu e atat de impresionat. Dar efortul de a ajunge aici a meritat pe deplin. Zapada pufoasa a creat un peisaj mirific in zona complexului construit langa grota.

Final destination - Cheia

Daca vrei sa te dai pe un sanius dragalas, sa eviti aglomeratia de pe partiile din statiunile prahovene, statiunea Cheia e solutia. Dealurile de pe DN 1A pot fi utilizate de minune, iar adrenalina va fi la cote maxime, va asigur. Am simtit pe pielea noastra:D... ce-i drept, atat cat am rezistat. Aici, erau in jur de -22 de grade, mainile erau amortite, nu le mai puteai misca deloc si posteriorul iti inghetata pe sanie. Dar cateva ture tot ne-am dat. Apoi am fugit sa ne incalzim...in masina.

Pentru pasionati: Pentru a obtine un efect mai interesant (la fotografiile cu atractia din Floresti), am utilizat functia Colorful Glow de la Photoshop. Pentru turn, functia Ghost glow. Ambele efecte nu sunt prestabilite, ci se instaleaza. Ele se gasesc in setul "50 Photoshop Postwork Actions"