Un suflet abandonat in mijlocul campului

Pe 13 septembrie 2009, ne întoarceam din Timișoara prin sudul României. După ce am trecut de Turnu Măgurele, istoviți după un drum prea lung, oboseala ne-a părăsit brusc atunci când pe marginea drumului național DN 51A ne-a întâmpinat un suflet însingurat, abandonat, trist, fără speranță...

Poate te gândești că sufletul despre care vorbim era vreo ființă nenorocită: un cățel amărât, o pisică jigărită sau vreun cerșetor în căutare de milă... Te înșeli! Sufletul care nu mai are putere să strige după ajutor este o biserică. Da, biserica este una dintre cele mai puternice instituții din lume, cum de tocmai o fiică de-a ei face subiectul acestei povești? Ei bine, acesta e crudul adevăr. Printre numeroasele ruine ale României, o dată superbități arhitecturale, se numără și fostul lăcaș de cult de lângă Ciuperceni, județul Teleorman. Apropo, cuvântul "Teleorman" provine din limba turcă (otomanii au avut muuult de furcă prin părțile astea:D) și înseamnă "pădurea nebună".

După ce treci de satul Ciuperceni, spre Zimnicea, la aproximativ 7 km distanță de Măgurele, un drum prin câmp se deschide în dreapta, spre satul Poiana. După câțiva metri, în stânga, o cărare șerpuiește, timid, spre vechea biserică. Nimeni nu te împiedică să fotografiezi, să pătrunzi în interior, pe lângă zidurile șubrede, să contribui la degradarea sa... Ești liber să faci ce vrei! Dacă vrei să afli istoria acestui loc, prin intermediul internetului, te lovești de alt văl al nepăsării. Nu găsești decât impresiile altor călători, la fel de fascinanți, dar și contrariați, ca și tine. Și deși ar merita, biserica nu se află pe lista monumentelor istorice! Această menționare i-ar fi acordat, chiar dacă doar pe hârtie, un statut privilegiat, i-ar fi acordat o șansă la viață... Din păcate, obiectivul rămâne în uitare, părăsit în mijlocul unui câmp, departe de civilizație, notorietate și, în final, departe de locul meritat în istorie.

Pe unul dintre blogurile pe care le urmărim, am descoperit comentariul unei doamne care a copilărit aici și care simte, și ea, nedreptatea de care are parte biserica construită în 1880 (acest an apare chiar pe zidul monumentului, într-o pisanie greu descifrabilă). Îi acordăm cuvântul Angelei Petrescu, care va dezvălui o parte din istoria sufletului abandonat: 

Nu a ars intr-un incendiu, ci a fost parasită. In jurul ei erau casele satului Ciuperceni, ruinate periodic de viiturile Dunarii. Dupa ultimul zapor din 1953, devastator pentru acest sat si pentru o mare parte din Flamanda, actuala Poiana, oamenii au hotarat sa-si mute gospodăriile de-a lungul drumului principal, cel ce face acum legatura intre Tr-Magurele si Zimnicea. In aceasta biserică s-a slujit pana prin aproape de anul 1980. Locuitorii din Ciuperceni nu aveau biserică si veneau de sarbatori, duminica, frumos imbracati, la slujbe. Tot asa veneau cu alaiul de nunta sau botez ori cu cortegiile funerare. Cimitirul vechi al acestui sat este peste drum de biserică, marcat acum de cateva tufe si o mică ridicatura de pamant. Sub holdele gospodarilor prea harnici, in pamant sunt inca resturi de cruci, unele sunt adunate pe acea mica ridicatura. Vreo zece ani, biserica a avut usa, dupa aceea a fost devastata de ciobani, mocanii veniti de la munte cu mioarele lor in transhumanta. Probabil ca in iernile mai grele au facut focul in biserica. Usor, usor acoperisul s-a degradat, iar ploaia, zapada si altele au lucrat distugand biserica. Locuitorii din Ciuperceni si-au facut biserica noua in satul lor nou si nu au mai ingrijit acest lacas de cult. Nu s-a mai slujit in ea, iar biserica a murit incet incet. Probabil ca nu vrea inca sa moara definitiv din moment ce ati descoperit-o si ati remarcat-o. O privesc de cate ori ma intorc acasa. Era frumos ca ciupercenii sa o ingrijeasca si sa o respecte, dar la ce sa ne asteptam de la “oamenii noi” visati, educati si formati “Fara Dumnezeu”, adica atei, prezenti acum peste tot, pe aceste locuri dintotdeauna crestine (sursa: exploratorurban.wordpress.com).

Photocredit: exploratorurban.wordpress.com

Localizarea bisericii (vezi cercul roșu), vedere din satelit via Google Earth

Si in ruina este frumoasa...

Azi am pornit extrem de optimiști spre Novi Sad, Serbia. După cum probabil știi, de câteva luni, românii au privilegiul de a intra pe teritoriu sârbesc doar cu buletinul, chiar dacă țara vecină nu este membră a Uniunii Europene. Cum ne doream de mai mult timp să "gustăm" din balcanism, acompaniați de o vreme superbă și de imaginile unui fort, pe care le-am descoperit în prealabil, pe Google Earth, am plecat spre destinație. Din păcate, d-abia la graniță am remarcat că Ionuț nu avea buletinul la el, așa că am făcut cale întoarsă și ne-am îndreptat spre Timișoara.

"Asta e! Altădată...", ne-am zis, vizibil dezamăgiți de perspectiva contramandării excursiei. Pe drumul de întoarcere, am trecut prin Bobda. Și aici am descoperit un monument care ne-a determinat să ne spunem că Serbia mai poate aștepta. În acest sat uitat de lume își are sălașul o biserică măcinată de vreme. Amintindu-mi de Domul din Esztergom, Ungaria, lăcașul de cult mi-a trezit (n.r. Andei) amintiri plăcute, dar m-a întristat în același timp. Starea de paragină extrem de avansată și păsările care îi dădeau târcoale m-au făcut să-mi imaginez o scenă de groază: o pradă aflată la mila prădătorilor.

La reîntoarcerea acasă, nu am rezistat tentației să aflu mai multe despre biserica romano-catolică. Am aflat că a fost construită de familia maghiară Csavossy, iar ctitorii săi își propuseseră să se asemene cu edificiul de care mi-amintisem. Supranumită "biserica romano-catolică", ea se lăuda cu vitralii aduse tocmai din Milano. Acum, fala de altădată a fost înlocuită de nepăsare ucigașă.

Cetatea Feldioara

Ascunsă printre casele unui sat brașovean, o fostă fortăreață teutonă își deplânge zilele de glorie. 

Pentru mine (n.r. Anda), este a doua vizită la ruina de azi. Prima dată când am fost aici, am rămas cu gura căscată. Zona era exact pe gustul meu-la capătul unui drum ce șerpuia printre locuințele localnicilor, a apărut ca din senin cetatea. Era cocoțată pe un deal și d-abia se vedea printre buruienile imense care o "înghițeau". În stânga ei, o panoramă asupra unor sate învecinate. Din ea, panoramă asupra Feldioarei și a drumului european. Mirific! Acum, când am realizat fotografiile de mai jos, era prima dată când Ionuț pășea în "incintă". L-am urmărit cu atenție,vroiam să-i văd reacțiile. A fugit înaintea mea ca un copil nerăbdător să vadă ce cadou a primit de la Moș Crăciun. Exact acum, când scriu aceste rânduri, l-am întrebat ce a simțit. Mi-a zis doar că găurile din zid îl atrăgeau ca un magnet, că nu știa unde să se uite mai întâi. Ce ziceam înainte? Exact ca un copil curios!

Am savurat amândoi măreția locului și am pornit, din nou, la drum. Următoarea oprire: cetatea Rupea.

Biserica din Feldioara

Cetatea Rupea

Peisaje de basm la Floresti, Slanic Prahova si Cheia

Pe 24 ianuarie anul acesta, la -20 de grade Celsius, judetul Prahova ne promiteam o zi de vis, daca ne incumetam sa infruntam frigul naprasnic.

Prima oprire: castelul din Floresti
Comparat cu faimosul Versailles, supranumit "Micul Trianon", fosta proprietate a magnatului Grigore Cantacuzino, castelul este astazi o ruina. In ciuda aspectului degradant, el isi mai pastreaza si azi aerul de altadata, ramane impunator si ne aminteste vag ca "se lauda" cu 365 de camere, una pentru fiecare zi din an.

Noi am fost norocosi sa-l vizitam singuri si sa ne aventuram in "culisele" sale pe cont propriu, ignorand anuntul de "Pericol de prabusire".

Grota miresei de la Slanic Prahova

In afara de celebra salina din localitate (de care vom vorbi intr-un episod viitor), localitatea se lauda cu un fel de pestera, care vara adaposteste un lac de culoare verzuie. Iarna, nu e atat de impresionat. Dar efortul de a ajunge aici a meritat pe deplin. Zapada pufoasa a creat un peisaj mirific in zona complexului construit langa grota.

Final destination - Cheia

Daca vrei sa te dai pe un sanius dragalas, sa eviti aglomeratia de pe partiile din statiunile prahovene, statiunea Cheia e solutia. Dealurile de pe DN 1A pot fi utilizate de minune, iar adrenalina va fi la cote maxime, va asigur. Am simtit pe pielea noastra:D... ce-i drept, atat cat am rezistat. Aici, erau in jur de -22 de grade, mainile erau amortite, nu le mai puteai misca deloc si posteriorul iti inghetata pe sanie. Dar cateva ture tot ne-am dat. Apoi am fugit sa ne incalzim...in masina.

Pentru pasionati: Pentru a obtine un efect mai interesant (la fotografiile cu atractia din Floresti), am utilizat functia Colorful Glow de la Photoshop. Pentru turn, functia Ghost glow. Ambele efecte nu sunt prestabilite, ci se instaleaza. Ele se gasesc in setul "50 Photoshop Postwork Actions"