Acasa la fanul absolut al copilariei

Într-un cartier al orașului Târgu Neamț, cândva ființând ca satul Humulești, s-a născut o personalitate care nu mai are nevoie de nicio prezentare: Ion Creangă. Sărac, dar fericit, năzbâtios, dar cu aspirații înalte - copilul Creangă a rămas în memoria oricărui adult care-și amintește, cu nostalgie, de cea mai frumoasă perioadă a vieții (o vreme în care totul îți părea posibil, în care grijile te ocolea și în care aveai, non stop, zâmbetul pe buze). 

Bustul din grădina casei memoriale din Humulești

Dacă musulmanii trebuie să ajungă, cel puțin o dată în viață, la Mecca, așa ar fi trebui ca fiecare român să ajungă, cel puțin o dată, la casa memorială a lui Ion Creangă. Oricine a trecut prin școală nu a uitat de "Nu știu altii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o sfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi salta și acum inima de bucurie!". 

Portretul scriitorului, photocredit: cinemagia.ro

Dacă vii la Humulești, toate amintirile evocate de Creangă în pasajul anterior se trezesc la viață. Vezi cuptorul, vatra, chiucurii preferați ai pisicilor... Și te întrebi unde au "fugit" toate plăcerile copilăriei, acum, când ești la vârsta maturității? De ce nu te mai bucuri de aceleași mici lucruri nevinovate și te stresezi, uneori, inutil? Chiar, de ce? Nu știi... Dar cum spunea un alt mare român, Constantin Brâncuși, ("Când nu mai suntem copii, suntem deja morți") ar trebui să ne gândim că, de fapt, am rămas niște copii. Ne bucurăm de o prăjitură sau o ciocolată, la fel ca niște copii, ne dorim cadouri și încă mai sperăm că există Moș Crăciun, adorăm să ne jucăm (jocuri de societate, pe calculator sau jocul seducției) și ne alintăm sau facem mofturi... DA, suntem copii și vom rămâne așa! Și trebuie să ne mândrim cu asta. 

 Sfoara cu motoceii la capăt, distracția pisicilor

INFORMAȚII IMPORTANTE: 

* Casa a fost construită în 1830, de către Petrea Ciubotariul, bunicul marelui povestitor, şi a fost amenajată ca muzeu în anul 1951.

* În anul 1937, prin grija istoricului Nicolae Iorga, construcția a fost restaurată.

* Adresa: strada Ion Creanga, numarul 8

* Programul de vizitare: zilnic: 9-17 (octombrie - martie); 10-18 (aprilie - septembrie). Luni: închis.

Cetatea Feldioara

Ascunsă printre casele unui sat brașovean, o fostă fortăreață teutonă își deplânge zilele de glorie. 

Pentru mine (n.r. Anda), este a doua vizită la ruina de azi. Prima dată când am fost aici, am rămas cu gura căscată. Zona era exact pe gustul meu-la capătul unui drum ce șerpuia printre locuințele localnicilor, a apărut ca din senin cetatea. Era cocoțată pe un deal și d-abia se vedea printre buruienile imense care o "înghițeau". În stânga ei, o panoramă asupra unor sate învecinate. Din ea, panoramă asupra Feldioarei și a drumului european. Mirific! Acum, când am realizat fotografiile de mai jos, era prima dată când Ionuț pășea în "incintă". L-am urmărit cu atenție,vroiam să-i văd reacțiile. A fugit înaintea mea ca un copil nerăbdător să vadă ce cadou a primit de la Moș Crăciun. Exact acum, când scriu aceste rânduri, l-am întrebat ce a simțit. Mi-a zis doar că găurile din zid îl atrăgeau ca un magnet, că nu știa unde să se uite mai întâi. Ce ziceam înainte? Exact ca un copil curios!

Am savurat amândoi măreția locului și am pornit, din nou, la drum. Următoarea oprire: cetatea Rupea.

Biserica din Feldioara

Cetatea Rupea