De la cota 1400 la 2000 (II)

Cum vă povesteam, ieri, după ce am ieșit din pădure ne-am trezit față-n față cu CEAȚA. Deasă, rea, potrivnică... Dar nici acum nu ne-am lăsat, eram hotărâți să ajungem la destinație. Ne aflam într-o poiană largă, dar nu vedeam nimic în jur. Auzeam doar o muzică de club, răsunând undeva deasupra noastră. Am făcut un mic popas, în așteptarea ridicării ceței. După câteva minute, am văzut că ne aflam pe un drum larg și aveam de ales între două direcții (în sus sau în jos). După un raționament logic, am pornit în sus. După un timp, drumul larg a devenit, de fapt, o pârtie destul de abruptă și, în combinație cu ceața care nu se despărțea de noi, avântul  nostru s-a încetinit.

În răstimpurile în care ceața se îndura să ne arate un crâmpei din peisajul pe lângă care treceam, ne-am luat și punctele de reper. Stegulețe de pe marginea pârtiei (foto 2) și bulinele roșii care indicau că ne aflam pe drumul de vară (foto 3). 

După aproximativ jumătate de oră de când am părăsit pădurea, am dat de firele de telescaun (foto 4), de o formă de relief eoliană impozantă (foto 4) și, timp de câteva secunde, am observat cabana "Miorița", de la cota 2000. Ne-am orientat rapid, ca să știm pe unde s-o apucăm, am făcut câteva fotografii - cu conținut minim de ceață - și adversarul nostru a revenit. Ne-am continuat drumul pe traseul de vară și după încă 30 de minute am ajuns la refugiul de lângă stația de telescaun. Vara, orarul este 10:30 - 16:30, acum însă nu era nimeni în zonă. Stația de telescaun era închisă cu lăcate și telescaunele stăteau amorțite și înghețate, la locul lor. Cum ceața nu ne permitea să ne continuăm drumul, ne-am ocupat timpul cu citirea panourilor din zonă. Am aflat că finalizarea construcției serviciului de telescaun s-a încheiat în 2006 și lângă stație există un panou cu toate pârtiile și vârfurile din apropiere. Telescaunul se află la 1920 m. Deci, până la cota 2000 mai erau doar 80 m. Dar în ce direcție s-o apucăm? Nu vedeam nimic în jurul nostru și o grindină tăioasă a început să ne "răsfete" chipurile. 

"Autostrada" pârtiei. Din 10 în 10 m, găseam aceste trecători

Neștiind cât timp aveam să mai înotăm în marea cețoasă, Ionuț a pornit spre un punct mai îndelungat de unde a contactat cabanierii de la "Miorița". După scurtă vreme, unul dintre aceștia a strigat după noi și ne-a condus spre cabană, care se află la un minut de poziția noastră. Trebuia să coborâm pe sub telescaune și s-o luăm în stânga, când dădeam de câteva trepte de piatră.

La cabană, am servit un ceai cald (3 lei) și o ciocolată caldă (4 lei) și Ionuț s-a delectat cu tenis de masă (10 lei/oră, dar se poate închiria și jumătate de oră - cum a fost și în cazul nostru). Fiindcă ceața nu se mai risipea, cabanierul ne-a indicat poziția telecabinei, care se află la 50 m deasupra cabanei. Accesul spre telecabină se realizează pe un drum pietruit, iar lângă ea se află cabana "Vârful cu Dor" (1885 m) și postul de salvamont. La cabană, am dat de o forfotă de oameni, care se delectau cu merinde, la restaurant. Trecând prin acesta, am ajuns la telecabina care a fost construită în 1970! O coborâre costă 18 lei, iar dus-întors: 31 lei. Mijlocul de transport pe cablu circulă la ore fixe, iar noi ne-am urcat la 14:15. Telecabina circulă până la cota 1400, de acolo până în Sinaia se poate lua telegondola. Până la cota unde ne aștepta mașina am făcut aproximativ 10 minute, iar pe jos, vara, am fi făcut 1 - 1,5 ore. Din păcate, superbul peisajul care se deschidea sub telecabină a rămas de admirat vara, pentru că acum nu se vedea absolut nimic! (vezi ultima fotografie)

În plan îndepărtat - refugiul de la telescaun 

Per total, am avut parte de o adevărată aventură, pe care promitem s-o repetăm la vară.

Pro și Contra pentru parcurgerea traseului pe timp de iarnă:

(+) peisaj superb (dacă ai noroc să nu dai de ceață)

(+) cabanieri amabili

(+) condiții excelente la ambele cabane (la "Miorița" toaleta arăta chiar mai bine decât în multe altele din București!)

(+) traseu circulat de turiști (ai de la cine să ceri sugestii și informații, uneori prețioase. Duminică ne-am întâlnit cu cel puțin 3 cupluri de excursioniști care coborau spre 1400; noi eram singurii care urcau spre 2000)

(-) dificil iarna

(-) inexistența surselor de apă

(-) vreme schimbătoare

MUST HAVE: bocanci impermeabili, bețe de sprijin, apă, mâncare, haine groase (deși acum nu am suferit de frig, dacă la cota 2000 ar fi bătut un vânt aprig, aveam nevoie și de căciulă și de mănuși)

De la cota 1400 la 2000 (I)

Duminica trecută ne-am petrecut-o pe munte. Cei mai la îndemână au fost, ca pentru orice bucureștean, Bucegii. Deși prognoza meteo era destul de sumbră și ne încurca planurile, ne-am luat inima-n rucsac (nu în dinți :D) și am tras o fugă spre patria stăpânită de impresionanții munți.

Până în Comarnic, au fost însoțiți de un cer negru de supărare că am îndrăznit să evadăm din Capitală. După Comarnic, același cer s-a răzbunat: a aruncat spre pământ o pleiadă de picuri grași de ploaie. În Sinaia, s-a calmat, dar nu l-a lăsat pe Soare să ne salute. Am mers cu mașina până la cota 1400, unde am surprins imaginea de mai jos și am parcat automobilul, gratuit (vara, când parcarea din fața hotelului de la cota 1400 e plină, taxa de parcare este de 9 lei - nu era specificat dacă tariful se aplică pe zi sau pe oră).

După ce am coborât din autovehicul, am început să căutăm un indicator care să ne îndrume spre cota 2000, destinația noastră. Am urcat câteva trepte până la un mini-restaurant și de acolo am mers în stânga până la stația de telecabină/telegondolă/telescaun (toate cele trei mijloace de transport se pot lua din același loc). Nici aici nu am găsit vreun indicator, dar orientându-ne după harta pe care o avem în minte (evident, studiasem traseul înainte de plecare) am pornit pe singura cărare din zonă. Am trecut de un stâlp gsm (foto 2) și după încă o curbă, am făcut un mic popas. Am admirat panorama asupra văii Prahova (vezi foto 3) și cabana "Valea cu Brazi" (foto 4, la 1500 m). Vis-a-vis de cabană am observat un refugiu, lângă care am dat de primul indicator care ne "spunea" că până la cota 2000 sunt 2 ore de mers.

OK... 2 ore să fie! Dar ne-am îndreptat privirea spre drumul care se ascundea sub crengile brazilor și am conștientizat că după ce am scăpat de mânia cerului, am dat de alt adversar: ceața. Știam din proprie experință că la munte vremea este schimbătoare, că jos poate fi ceață, dar pe platou - nu, iar cu o zi înainte, webcam-ul de la cota 2000 ne arătase o vreme frumoasă și, mai ales, lipsea zăpada pe care o vedeam că se întinde înaintea noastră.

Dar nu am zis mai sus că ne-am luat inima-n rucsac? Așa că, neînfricați, am pornit la drum. Aproximativ 1 oră, traseul a continuat prin pădure și a variat de la strat de zăpadă destul de mare la porțiuni cu gheață și a fost "asezonat" cu fracțiuni de ceață nu foarte deasă.

După 1 oră de mers, am ieșit din pădure și am ajuns într-o zonă deschisă, unde am fost întâmpinați, "cu brațele deschise" de mama cețurilor!

NU RATA, MÂINE, CONTINUAREA POVEȘTII.

Dezghetul mai poate astepta

Auzi la radio, vezi la televizor, citești în ziar, cauți pe internet... Da, e adevărat! Primăvara bate la ușă. Ce faci atunci? Te urci în mașină, tren, autobuz, iei bicicleta sau faci autostopul, dar trebui să ajungi într-un loc în care primăvara, încă, are accesul interzis. Dacă ești din București, fugi pe Valea Prahovei. Te-ai săturat, deja, de aceleași locuri, oameni, șosea...dar nu te vei sătura niciodată de adunătura aia de stânci extrem de abrupte, care cică se numesc "munți". 

Vedere din Sinaia. În prim-plan: MEFIN S.A., producător de sisteme de injecție diesel; în plan secund, dreapta: cota 1400, centru: cota 2000

Ideal ar fi să te oprești în Sinaia sau Bușteni, unde ai cea mai bună priveliște spre Munții Bucegi. Te uiți la șirurile crestate și acoperite de zăpadă și te gândești că primăvara mai poate aștepta. De ce să se grăbească să strice asemenea peisaj? De ce să provoace topirea mantiei albe, care acum îți face în ciudă că e duminică, că e târziu, mâine mergi la serviciu și nu te poți bucura și tu de ea decât privind-o? De ce să înlocuiască albul cu un maro urât, zăpada cu un noroi "dizgrațios"? Noroc că la munte, primăvara nu a primit încă viză de intrare! Credem că și ei îi pare rău să distrugă un basm...

Crucea Caraiman, văzută din Bușteni