Sa radem cu...turismul

Adineauri, navigând prin lista blogurilor de turism pe care le urmărim și, implicit, admirăm, am dat de un post care ne-a lumina chipurile cu un zâmbet larg și sincer. Dacă nu te-ai gândit până acum că și în turism există umor, uite o dovadă solidă în acest sens:

Ce este cortul?

Sursa: wallpaperswide.com

Ţesătorul: Pânza luată în beţe.

Croitorul: Pardesiu de noapte.

Ţăranul: Colibă textilă.

Turistul: Garsonieră la purtător.

Hotelierul: Cameră pliantă.

Alpinistul: Rucsac de locuit.

Zoologul: Cochilie umană.

Ce este telecabina?

Foto: fotoromania.net

Şoferul: Troleibuz alpin.

Constructorul: Lift fără bloc.

Sportivul: Halterofil electric.

Macaragiul: Macara pentru oameni.

Electricianul: Urcuş mecanic.

Aviatorul: Elicopter pe sârmă.

Tâmplarul: Dulap aerian.

Ce este cabana?

Foto: tripadvisor.com

Şoferul: Locuinţă cu teleferic la scară.

Copilul: Creşa alpiniştilor.

Geologul: Caturi peste straturi.

Ospătarul: Bodegă montană.

Alpinistul: Popas cu confort sporit.

Feroviarul: Halta de noapte.

Constructorul: Odăi cu acces la nori.

Ce este rucsacul?

Foto: geekalerts.com

Medicul: Cocoaşă artificială.

Tâmplarul: Şifonier cu fermoar.

Gospodina: Sacoşă de munte.

Ţăranul: Boccea evoluată.

Elevul: Ghiozdanul alpiniştilor.

Halterofilul: Haltera cu curele.

Hamalul: Valiza de spate.

Ce este trenul?

Photocredit: Grigore Dumitrean

Pictorul: Peisaje pe roţi.

Naturalistul: Şarpe fumător.

Turistul: Excursie pe canapea.

Feroviarul: Pretextul gărilor.

Tapiţerul: Canapele nomade.

Tutungiul: Vehicul superlong.

Leneşul: Stai mergând.

Sursa: Viorel Irașcu/www.plecatdeacasa.net

Spiritul Alpilor se simte în Sinaia

Duminica trecută, după ce am coborât din telecabină și am ajuns la poalele maiestuoșilor Bucegi, foamea și-a făcut simțită prezența. La sugestia unui coleg de muncă de-al lui Ionuț, ne-am îndreptat spre primăria din Sinaia și am luat-o pe strada de vis-a-vis. La nici 10 m, am ajuns la destinația indicată: restaurantul "Snow".  

În interior

La început sceptică (n.r. Anda; numele restaurantului mi se părea banal și din afară nu arată foarte atractiv), după ce am deschis ușa de la intrare și am făcut primul pas în interior - am rămas cu gura căscată. Nu mai eram în România! Spiritul Alpilor poposise în Sinaia. 

Doi chelneri (o femeie și un bărbat - fie vorba între noi: nu au făcut discriminare), îmbrăcați în portul tradițional austriac, te invită să te așezi la mesele de lemn cu fețe de masă roșii. Înainte să te așezi, te oprești. Parcă nu-ți vine să strici o operă de artă cu posteriorul tău. Fiecare scaun are același model floral pictat, extrem de bine realizat și viu colorat (vezi următoarea fotografie). 

Zonele din restaurant sunt despărțite de paravane albe, tot din lemn, iar într-un colț observi o etajeră cu trofeele primite de locație pentru rafinament și profesionalism. În altă parte, remarci o cămară improvizată cu borcane cu murături și zacuscă (vezi următoarea fotografie). Pe pereți, îți zâmbesc tablouri cu gust și schițele lor, în creion. La baza pereților se află diferite obiecte de decor (de artizanat sau nu) care întregesc o atmosferă occidentală. Aceeași ambianță plăcută este completată de lumina caldă care se revarsă din lămpi albe, care au în centru tot un motiv floral. 

Deși prețul preparatelor (care, îți garantăm, sunt gustoase) nu este dintre cele mai accesibile din câte am găsit, el se mulează pe piața din valea Prahovei; atmosfera alpină din restaurant îți garantează o petrecere extrem de plăcută și relaxantă a timpului liber. Cu siguranță, vom reveni!

La intrare

Meniu:

Produs - Preț (în RON)

.......................................

apă plată - 5 

ciorbă de burtă/văcuță - 10

ciorbă de fasole cu ciolan afumat - 8,5

supă de pui cu fidea - 8

clătite cu ciolcolată - 7

chifle - 0,6/buc

Pepsi 500 ml - 6

cafea expresso 50 ml - 7

Timișoreana 500 ml - 4

ardei uite - 1

smântână 100g - 4,5

etc.

Semnătura de pe bonul tipizat: "Vă mulțumim. Vă mai așteptăm! Considerați din partea casei orice produs scris cu pixul"

De la cota 1400 la 2000 (I)

Duminica trecută ne-am petrecut-o pe munte. Cei mai la îndemână au fost, ca pentru orice bucureștean, Bucegii. Deși prognoza meteo era destul de sumbră și ne încurca planurile, ne-am luat inima-n rucsac (nu în dinți :D) și am tras o fugă spre patria stăpânită de impresionanții munți.

Până în Comarnic, au fost însoțiți de un cer negru de supărare că am îndrăznit să evadăm din Capitală. După Comarnic, același cer s-a răzbunat: a aruncat spre pământ o pleiadă de picuri grași de ploaie. În Sinaia, s-a calmat, dar nu l-a lăsat pe Soare să ne salute. Am mers cu mașina până la cota 1400, unde am surprins imaginea de mai jos și am parcat automobilul, gratuit (vara, când parcarea din fața hotelului de la cota 1400 e plină, taxa de parcare este de 9 lei - nu era specificat dacă tariful se aplică pe zi sau pe oră).

După ce am coborât din autovehicul, am început să căutăm un indicator care să ne îndrume spre cota 2000, destinația noastră. Am urcat câteva trepte până la un mini-restaurant și de acolo am mers în stânga până la stația de telecabină/telegondolă/telescaun (toate cele trei mijloace de transport se pot lua din același loc). Nici aici nu am găsit vreun indicator, dar orientându-ne după harta pe care o avem în minte (evident, studiasem traseul înainte de plecare) am pornit pe singura cărare din zonă. Am trecut de un stâlp gsm (foto 2) și după încă o curbă, am făcut un mic popas. Am admirat panorama asupra văii Prahova (vezi foto 3) și cabana "Valea cu Brazi" (foto 4, la 1500 m). Vis-a-vis de cabană am observat un refugiu, lângă care am dat de primul indicator care ne "spunea" că până la cota 2000 sunt 2 ore de mers.

OK... 2 ore să fie! Dar ne-am îndreptat privirea spre drumul care se ascundea sub crengile brazilor și am conștientizat că după ce am scăpat de mânia cerului, am dat de alt adversar: ceața. Știam din proprie experință că la munte vremea este schimbătoare, că jos poate fi ceață, dar pe platou - nu, iar cu o zi înainte, webcam-ul de la cota 2000 ne arătase o vreme frumoasă și, mai ales, lipsea zăpada pe care o vedeam că se întinde înaintea noastră.

Dar nu am zis mai sus că ne-am luat inima-n rucsac? Așa că, neînfricați, am pornit la drum. Aproximativ 1 oră, traseul a continuat prin pădure și a variat de la strat de zăpadă destul de mare la porțiuni cu gheață și a fost "asezonat" cu fracțiuni de ceață nu foarte deasă.

După 1 oră de mers, am ieșit din pădure și am ajuns într-o zonă deschisă, unde am fost întâmpinați, "cu brațele deschise" de mama cețurilor!

NU RATA, MÂINE, CONTINUAREA POVEȘTII.