Sa radem cu...turismul

Adineauri, navigând prin lista blogurilor de turism pe care le urmărim și, implicit, admirăm, am dat de un post care ne-a lumina chipurile cu un zâmbet larg și sincer. Dacă nu te-ai gândit până acum că și în turism există umor, uite o dovadă solidă în acest sens:

Ce este cortul?

Sursa: wallpaperswide.com

Ţesătorul: Pânza luată în beţe.

Croitorul: Pardesiu de noapte.

Ţăranul: Colibă textilă.

Turistul: Garsonieră la purtător.

Hotelierul: Cameră pliantă.

Alpinistul: Rucsac de locuit.

Zoologul: Cochilie umană.

Ce este telecabina?

Foto: fotoromania.net

Şoferul: Troleibuz alpin.

Constructorul: Lift fără bloc.

Sportivul: Halterofil electric.

Macaragiul: Macara pentru oameni.

Electricianul: Urcuş mecanic.

Aviatorul: Elicopter pe sârmă.

Tâmplarul: Dulap aerian.

Ce este cabana?

Foto: tripadvisor.com

Şoferul: Locuinţă cu teleferic la scară.

Copilul: Creşa alpiniştilor.

Geologul: Caturi peste straturi.

Ospătarul: Bodegă montană.

Alpinistul: Popas cu confort sporit.

Feroviarul: Halta de noapte.

Constructorul: Odăi cu acces la nori.

Ce este rucsacul?

Foto: geekalerts.com

Medicul: Cocoaşă artificială.

Tâmplarul: Şifonier cu fermoar.

Gospodina: Sacoşă de munte.

Ţăranul: Boccea evoluată.

Elevul: Ghiozdanul alpiniştilor.

Halterofilul: Haltera cu curele.

Hamalul: Valiza de spate.

Ce este trenul?

Photocredit: Grigore Dumitrean

Pictorul: Peisaje pe roţi.

Naturalistul: Şarpe fumător.

Turistul: Excursie pe canapea.

Feroviarul: Pretextul gărilor.

Tapiţerul: Canapele nomade.

Tutungiul: Vehicul superlong.

Leneşul: Stai mergând.

Sursa: Viorel Irașcu/www.plecatdeacasa.net

Dezghetul mai poate astepta

Auzi la radio, vezi la televizor, citești în ziar, cauți pe internet... Da, e adevărat! Primăvara bate la ușă. Ce faci atunci? Te urci în mașină, tren, autobuz, iei bicicleta sau faci autostopul, dar trebui să ajungi într-un loc în care primăvara, încă, are accesul interzis. Dacă ești din București, fugi pe Valea Prahovei. Te-ai săturat, deja, de aceleași locuri, oameni, șosea...dar nu te vei sătura niciodată de adunătura aia de stânci extrem de abrupte, care cică se numesc "munți". 

Vedere din Sinaia. În prim-plan: MEFIN S.A., producător de sisteme de injecție diesel; în plan secund, dreapta: cota 1400, centru: cota 2000

Ideal ar fi să te oprești în Sinaia sau Bușteni, unde ai cea mai bună priveliște spre Munții Bucegi. Te uiți la șirurile crestate și acoperite de zăpadă și te gândești că primăvara mai poate aștepta. De ce să se grăbească să strice asemenea peisaj? De ce să provoace topirea mantiei albe, care acum îți face în ciudă că e duminică, că e târziu, mâine mergi la serviciu și nu te poți bucura și tu de ea decât privind-o? De ce să înlocuiască albul cu un maro urât, zăpada cu un noroi "dizgrațios"? Noroc că la munte, primăvara nu a primit încă viză de intrare! Credem că și ei îi pare rău să distrugă un basm...

Crucea Caraiman, văzută din Bușteni

Cu trenul...prin oraș

Bucureștiul este capitala distracției. Aici, din păcate, posibilitățile de petrecere a timpului liber le surclează pe cele din celelalte orașe. Mall-urile, restaurantele, cafenele, terasele, cinematografele au invadat cartierele bucureștene, iar localnicii nu mai știu unde să aleagă să-și petreacă o seară plăcută. 

Fiind studentă (n.r. Anda) la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Școlii Naționale de Studii Administrative, am fost nevoită să-mi petrec câteva ore în zona Gării de Nord, la sălile de curs din Polizu. Într-o seară, istovită după îndelungatele prelegeri, am ieșit pe ușa campusului universitar și am remarcat un panou publicitar cu un titlu sugestiv: "La gara-n Pub". "Hmm... ce aș mai bea un frappe!", mi-am zis. 

La nici 10 m de intrarea în incinta campusului am văzut pub-ul. Din stradă, crucea Sfântului Andrei - celebră pentru simbolul asociat, acela de a semnaliza o cale ferată - mi-a atras atenția. Curioasă, am apăsat pe clanță și am intrat. Un barman m-a invitat să cobor la subsol. Când am pășit pe ultima treaptă a scării pe care o coborau am rămas mută. 

Sub picioarele mele, o placă transparentă acoperea o șină de tren! Urmărind-o am ajuns într-un vestibul care imită la perfecție interiorul unui tren din perioada interbelică. Splendid! Canapele roșii de o parte și de alta, aranjate sub forma unor compartimente, și perdele asortate. Geamurile erau înlocuite de tablouri cu instantanee citadine. Iar la capătul culoarului, o ușă asemănătoare cu cele din capătul unui vagon marca încheierea călătoriei, prin mesajul "The End". M-am așezat confortabil, am comandat băutura după care tânjeau, am închis ochii și m-am lăsat purtată în voia gândurilor, imaginându-mi că mă aflu la bordul unui tren, mijlocul meu preferat de călătorie.

Viaductul de la Ciudanovița

Dacă nu ați auzit până acum de localitatea din Caraș-Severin menționată mai sus, ar trebui să vă pară rău. Dacă ați auzit și nu ați vizitat-o niciodată, ați trăit degeaba! Numele extrem de sugestiv, originar din sârbă (cu referire la "ciudat" sau, conform unor etimologii la "un loc minunat"), i se potrivește de minune! Din 1951, aici au funcționat mine de uraniu. Rușii au fost primii care au descoperit potențialul din adâncurile Ciudanoviței. Până în 1959, esticii au exploatat cât au putut, apoi guvernul "Gheorghiu Dej" a preluat "comanda". Apoi, lucrările din subteran au încetat, din motive care și acum sunt nelămurite. Poate ecuația "uraniu=moarte" sau costurile ridicate implicate în această industrie au justificat închiderea minelor. Ascunsă între munți, așezarea este bântuită și azi de "duhul morții". Dar despre ce înseamnă, la ora actuală, Ciudanovița vom vorbi într-un episod viitor.

Dacă vii dinspre Oravița, chiar înainte de a ajunge în fostul oraș minier, pe dreapta se deschide o cărare în munte. Fără indicator, fără să știi că dacă apuci calea acelui drumeag vei descoperi o minune arhitectonică care și azi, la 147 de ani de la construcție, îi uimește deopotrivă pe ingineri și pe turiști. După aproximativ 10 minute de admirat pădurea ce te înconjoară, brusc, în fața ta apare, impunând respect, un viaduct. Pe el, circulă și azi trenurile, deși a susținut prima cale ferată din România, care leagă Oravița de Anina. Într-o parte a monumetalei construcții se găsește o scară. Dacă duci lipsă de frică de înălțime, merită să te aventurezi pe "acoperișul" văii. Nu-ți fie frică, există un singur tren care parcurge acest traseu, de trei ori pe zi, dus-intors. Chiar dacă ai nenorocul de a te afla între șine la ora când acesta trece, viteza sa redusă îți va oferi timpul necesar să sari de la o considerabilă înălțime! Glumim:D În ambele părți ale viaductului, există destule zone în care te poți adăposti. 

Dacă aveți răgazul necesar (o oră și 57 minute), nu ratați o călătorie pe cea mai veche cale ferată din țara noastră. "Presărată" cu numeroase viaducte, tunele și văi, este considerat cel mai frumos traseu feroviar din România!

Targoviste, in patria lui Vlad Tepes, inconjurati de verdeata

Ce fac trei vechi prieteni de Ziua Muncii? Merg la gratar? Stau acasa in fata tv-ului si mananca popcorn? Ei, bine, Anda, Ionut si Sorina s-au gandit sa profite de vremea extrem de frumoasa si au decis sa fuga cu trenul in... TARGOVISTE. Nu mica ne-a fost uimirea cand ne-am trezit intr-o "mare" de verdeata. De 1 Mai 2009, ne-am plimbat prin stravechea capitala a Tarii Romanesti, am vizitat Curtea Domneasca si Turnul Chindiei, Parcul Chindia si am poposit, la final, la Gradina Zoologica, unde am fost intampinati de "Mos Martin" si de "Croco", mari poeti, citati de Ion Miclea. Ursuletul ne-a zis: "Nu-i poti zice <<Mos Martine>>/Cand e copilas ca tine./Dar nici <<Frate Ursulica>>/Namila-i cand se ridica". Crocodilul s-a bagat si el in seama cu: "S-a ratacit un crocodil,/Ce nu era nicium din Nil./De foame insa nu indura,/C-aproape jumatate-i gura."

In tren, pe drum spre orasul dambovitean

Muzeul de arta

Cetatea vazuta din "spate", mai exact din Parcul Chindia

Turnul Chindiei

Zimbru in ZOO. Cam suparat,nu?

Parca ar canta intr-un cor :))

Vedere din Turnul Chindiei

Scara in acelasi turn