Craiova (I) : Oamenii

Capitala Olteniei, atestată documentar din anul 225 când era denumită Pelendava, este așezată în mijlocul unei vaste câmpii asuprite de razele nemiloase ale soarelui. Deși numele ei este învăluit în mister (cele mai multe referiri notează că provine de la slavonescul "kralj" (rege, crai), dar "Craiova" ar însemna "ținut","țară","națiune"), un lucru este sigur: adevăratul farmec al orașului este conferit de oamenii săi. Clădirile sale vechi și deosebite și abundența de parcuri pitorești nu pot egala, totuși, spiritul oltenilor: oameni iubăreți, voioși și zâmbitori.

În centru

Începând de astăzi, "Hai la Bord" vă propune o incursiune în inima Băniei. În fiecare episod vom vorbi despre oameni, clădiri sau parcuri. Așa că... nu ratați acest serial, care se axează pe unul dintre cele mai frumoase orașe din România.

La velodromul din parcul Romanescu

În centru 

În primul capitol al poveștii noastre oltenești, vom discuta despre oamenii locului. 

Duminica trecută, am poposit pe aceste meleaguri scăldate, din abundență, de un soare primitor. De la gară și până-n parcul Romanescu, unde am petrecut câteva ore, mii de localnici profitau de această zi frumoasă. Mame care se jucau cu copii lor zburdalnici, bătrânei care priveau cu nostalgie la tineretul care se plimba prin fața lor, îndrăgostiți (poate prea mulți!) care se giuguleau la umbra copacilor, tineri care colindau străzile pe biciclete sau role... Toți zâmbeau, râdeau, se bucurau de viață... Oltenii ne-au oferit, astfel, o lecție de viață importantă: chiar dacă pe cer soarele înseninează ziua, nu este un motiv să nu zâmbești. Un zâmbet îți va lumina, cu adevărat, ziua!

La amfiteatrul din parcul Romanescu

 În fața teatrului "Marin Sorescu"

La velodrom

 Mii de oameni se plimbau prin parcul Romanescu

Cabana Gura Diham, la poalele Bucegilor

13 martie 2011. O duminică nemaipomenită, după o lungă hibernare... Bucureștenii au invadat parcurile sau au fugit pe Valea Prahovei. Noi am ales a doua variantă, însetați de dorul de munte și de dorința de a parcurge un traseu montan. 

Drumul spre cabană

Ajunși în Bușteni, la câțiva metri de gară, observăm că mai multe autohevicule cotesc spre stânga, în direcția indicatorului postat pe partea dreaptă a DN 1: "Cabana Gura Diham 4 km". Le urmăm exemplul și, după ce lăsăm în urma noastră ultimele gospodării ale localnicilor, ni se deschide Valea Cerbului.

Un drum "acneic" (îmbelșugat cu gropi adânci umplute cu apa rezultată în urma topirii zăpezii) ne pune la grea încercare mijlocul de transport. Pentru a ignora "masajul" gratuit pe care-l primim de fiecare dată când roțile fac cunoștință cu o groapă sau denivelare, privim valea, care este, încă, acoperit cu un strat subțire de zăpadă. Vara, pe aici nu ai loc "să arunci un ac", căci turiștii invadează valea pentru a realiza tradiționalele grătare în aer liber. Acum, o singură mașină s-a încumetat să calce ultimele frânturi de mantie albă. Lângă ea, este o familie formată din 3 membri (părinții și un copil de maxim 5 ani). Pruncul se joacă prin zăpadă, râde și țopăie, spre marea satisfacție a părinților lui. Ne mutăm, rapid, privirea din nou spre drum, căci un nou crater își "cască" gura amenințătoare spre una dintre roți. Trecem cu brio de noul obstacol și, într-un final, ajungem la destinație, la 987 m. 

Cabana Gura Diham

Cabana este practic "acoperită" de parcarea arhiplină aflată în fața ei. D-abia se zărește deasupra capotelor care strălucesc sub razele soarelui. Coborâm și, cu o nerăbdare din ce în ce mai crescândă, sorbim cu nesaț harta din fața cabanei, care înfățișează traseele accesibile din acest loc. Planul stabilit de acasă este confirmat de hartă și noi pornim la drum. Destinația: Cabana Diham (1320 m).

NU RATA, MÂINE, CONTINUAREA POVEȘTII

Cu trenul...prin oraș

Bucureștiul este capitala distracției. Aici, din păcate, posibilitățile de petrecere a timpului liber le surclează pe cele din celelalte orașe. Mall-urile, restaurantele, cafenele, terasele, cinematografele au invadat cartierele bucureștene, iar localnicii nu mai știu unde să aleagă să-și petreacă o seară plăcută. 

Fiind studentă (n.r. Anda) la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Școlii Naționale de Studii Administrative, am fost nevoită să-mi petrec câteva ore în zona Gării de Nord, la sălile de curs din Polizu. Într-o seară, istovită după îndelungatele prelegeri, am ieșit pe ușa campusului universitar și am remarcat un panou publicitar cu un titlu sugestiv: "La gara-n Pub". "Hmm... ce aș mai bea un frappe!", mi-am zis. 

La nici 10 m de intrarea în incinta campusului am văzut pub-ul. Din stradă, crucea Sfântului Andrei - celebră pentru simbolul asociat, acela de a semnaliza o cale ferată - mi-a atras atenția. Curioasă, am apăsat pe clanță și am intrat. Un barman m-a invitat să cobor la subsol. Când am pășit pe ultima treaptă a scării pe care o coborau am rămas mută. 

Sub picioarele mele, o placă transparentă acoperea o șină de tren! Urmărind-o am ajuns într-un vestibul care imită la perfecție interiorul unui tren din perioada interbelică. Splendid! Canapele roșii de o parte și de alta, aranjate sub forma unor compartimente, și perdele asortate. Geamurile erau înlocuite de tablouri cu instantanee citadine. Iar la capătul culoarului, o ușă asemănătoare cu cele din capătul unui vagon marca încheierea călătoriei, prin mesajul "The End". M-am așezat confortabil, am comandat băutura după care tânjeau, am închis ochii și m-am lăsat purtată în voia gândurilor, imaginându-mi că mă aflu la bordul unui tren, mijlocul meu preferat de călătorie.

Constanța, orașul contrastelor

În prima zi din 2011, ne-am gândit să "tragem" o fugă până în cel mai mare port de la Marea Neagră. Cum ne aflam doar la 20 km distanță, în Eforie Nord, ideea nu a părut deplasată. Așadar, ne-am urcat în primul tren și după un sfert de oră am coborât într-una dintre cele mai moderne gări din România. La prima vedere, arată ca un terminal de aeroport (cafenele, magazine, farmacie, florărie, agenție de turism, iar istoricul orașului este afișat pe pereți, grație brand-ului "Timișoreana"). La o a doua privire, prima impresie se consolidează. Un indicator ne îndeamnă să o luăm spre dreapta, spre cinematograful din interiorul gării! Da, ai citit bine: în gară există chiar două cinematografe (ne-am documentat pe stirileprotv.ro), dar care încă așteaptă investitori.

După uluirea evidentă pe care am simțit-o, am ieșit din incintă și ne-am îndreptat spre centru. Aici, ca și în alți ani în care am vizitat zona, nimic nu s-a schimbat. Poate lucrurile chiar s-au înrăutățit. Case vechi, adevărate monumente istorice, sunt "ornate" cu bulina roșie specifică atenționării de pericol seismic, afișe cu "Atenție! Cade tencuiala" înlocuiesc bannerele publicitare. Geamurile lipsă și pereții scorojiți completează peisajul dezolant. Între atâtea degradări, se ivește anemic Moscheea Mare și Biserica Catolică, ultima fiind "îngropată" între clădirile construite în jurul ei. Apoi, deodată, peisajul se schimbă. Valurile mării încep să se audă, glasurile turiștilor învăluie atmosfera și Cazinoul înfrumusețează faleza constănțeană. 

După câteva minute, ne întoarcem între clădirile care își plâng ultimele zile, ca apoi să ne trezim în fața mall-ului  "Tomis": luxos, plin de viață... Categoric, Constanța ar trebui să-și schimbe numele în "Contrasta", municipiul contrastelor.

Lupoaica atotprezentă în fiecare oraș

 În plan apropiat, statuia lui Ovidiu - din piața cu același nume -, în plan îndepărtat Moscheea Mare

Detaliu de pe Muzeul de Istorie

 Biserica Catolică

 Cazinoul

Promenadă lângă Tomis Mall