Iată-ne porniți spre cabana Diham... Cea mai grea porțiune a traseului este prima pantă. Și e grea doar acum, pentru că e îmbibată de noroi și gheață, doi "factori" care determină alunecușul. Dacă "supraviețuiești" 5-10 min până urci prima pantă (vezi prima imagine) și ajungi la prima bifurcație, de aici traseul ți se va părea o plimbare prin parc, chiar dacă vei străbate, până la primul punct de belvedere, o cărare îngustă străjuită de maluri de zăpadă.
După ce te strecori pe sub bușteni căzuți pe potecă sau sari peste aceleași obstacole, observi în stânga ta două tuburi mari care transportă gaze. Te minunezi, dar treci mai departe. Lângă ele, observi câțiva stâlpi de electricitate, cu piloni de lemn. Hmm...ăștia sigur duc spre cabană!
Indicatoarele de la prima bifurcație
După aproximativ 40 min, ajungi la primul punct de belvedere, unde un vânt năpraznic încearcă să te doboare, văzând că te-ai oprit, cu gura căscată, să privești peisajul de excepție. Dar, ce-ți pasă? Frumusețea locului te înmărmurește. O poiană largă, "păzită" de doi stâlpi GSM, te determină să faci un popas. Într-un colț vezi un mini-hotel, unde câțiva muncitori trudesc de zor. În fața ei, o căruță și o cușcă pentru un dulău inexistent întregesc peisajul de basm. În dreapta, un drum bătătorit de autohevicule grele îți interzice accesul. La capătul lui se observă o cabană impozantă, probabil o unitate a "vânătorilor de munte". Chiar dacă panorama din fața acelei clădiri ne atrăgea, a trebuit să renunțăm la ideea de a ne încumeta pe un drum interzis. Nu vroiam, totuși, să riscăm inutil...
Căruța și cușca din fața mini-hotelului în construcție
NU RATA, MÂINE, CONTINUAREA POVEȘTII
0 comments:
Post a Comment